Una dintre cele mai importante modificări ale Codului Fiscal se referă la extinderea regulilor de preţuri de transfer şi în domeniul TVA-ului, iar efectele acestei schimbări au fost analizate deja pe Sursa Zilei.
Într-un interviu pentru Sursa Zilei, Adrian Luca, director al firmei de consultanță Transfer Pricing Services (TPS), afirmă că toate statele încearcă să controleze mai strict tranzacțiile intra-grup sau cu firmele din paradisuri fiscale, însă Guvernul trebuie să aducă precizări în cazul unor proceduri, pentru a elimina confuziile.
Care vor fi efectele asupra companiilor care practică prețurile de transfer?
Adrian Luca: Recentele modificări aduse Codului Fiscal arată cât se poate de clar că autorităţile pun un accent deosebit pe investigarea tranzacţiilor derulate între companii din cadrul aceluiaşi grup, mai ales dacă partenerii de tranzacţionare sunt înregistraţi într-un aşa-numit „paradis fiscal”.
Preţurile de transfer, adică preţurile la care se încheie tranzacţiile respective, devin un punct fierbinte al fiscalităţii la nivelul corporaţiilor, o tendinţă care se înregistrează, de altfel, şi pe plan internaţional, pe fondul nevoii stringente de noi surse de venituri bugetare. Dacă însă statul are aşteptări foarte mari în privinţa acestui domeniu, de partea cealaltă, şi companiile se aşteaptă cel puţin la un cadru legislativ, metodologic cât se poate de clar, care să elimine confuziile şi interpretările, care sunt neproductive pentru ambele părți.
Pe scurt, prin noile modificări, se stabileşte că, atunci când se modifică baza impozabilă urmare a unei ajustări a preţurilor de transfer, se va recalcula şi TVA-ul aferent. Este valabil pentru cazurile în care nu se înregistrează neutralitatea taxei, respectiv atunci când TVA colectată de furnizor nu este egală cu TVA dedusă de client.
Privind în general la noile modificări, observăm că aceste companii care derulează tranzacţii intra-grup trebuie să privească de acum mult mai serios obligaţia legală de a-şi pune la punct documentaţia privind preţurile de transfer. Prin această documentaţie, trebuie să poată face oricând proba că tranzacţia pe care au încheiat-o în cadrul grupului (multinaţional sau naţional) s-a derulat la un preţ al pieţei. Adică nici supraestimat, în cazul unei cumpărări, nici subestimat, în cazul unei vânzări, ci ca şi cum tranzacţia ar fi fost între două entităţi independente.
Care credeți că vor fi efectele asupra încasărilor la bugetul de stat? Concret, credeți că marile companii vor putea să-și diminueze contribuțiile de TVA către stat așa cum reușesc în prezent să-și diminueze contribuțiile din impozitul pe profit prin prețuri de transfer?
În acest moment, e greu de estimat dacă intensificarea controalelor pe parte de prețuri de transfer se va vedea sau nu în creșterea încasărilor la buget în perioada imediat următoare. Teoretic, companiile membre ale unui grup aveau și până acum obligația de a întocmi și prezenta o documentație privind tranzacțiile intra-grup. Din experienta noastră, în general, companiile nu își întocmesc această documentație decât atunci când li se solicită – în cazul unui control.
Credem însă că noile prevederi vor avea ca rezultat o creștere a gradului de conformare a companiilor cu obligațiile formale de documentare a tranzacțiilor intra-grup. Se impune însă o precizare: una din rațiunile existenței grupurilor comerciale este aceea de reducere a costurilor, inclusiv prin ceea ce se cheamă optimizare fiscală. Peste tot în lume, legea recunoaște dreptul grupurilor de a avea propria stategie de optimizare fiscală, de a decide cum își gestionează resursele prin tranzacții în interiorul grupului – achiziții, împrumuturi, servicii de management etc. Totul este să demonstreze că tranzacțiile încheiate în interiorul grupului s-au desfășurat la valoarea de piață.
Altfel spus, problema nu este, din punct de vedere al legii, că o companie plătește ”puțin” la buget, ci că, eventual, a folosit prețuri diferite față de cele de piață. Deci, să nu se confunde optimizarea fiscală cu evaziunea fiscală. Aceasta din urmă este o operațiune ilegală, care presupune ascunderea veniturilor sau a tranzacțiilor în scopul vădit al neplății taxelor aferente – impozit pe profit, TVA, accize etc.
Care vor fi efectele asupra ANAF, sunt pregătiți inspectorii pentru noul sistem?
În timp, am constatat o profesionalizare a echipelor de inspecție fiscală, mare parte din inspectori urmând sesiuni de training cu specialiști în domeniu. De aceea, sfatul nostru pentru companii este să nu mizeze pe ”nepregătirea” inspectorilor ANAF și să își facă bine temele.
Era necesară o astfel de schimbare?
Era de așteptat să vedem o creștere a presiunii în ceea ce privește verificarea tranzacțiilor intra-grup, ca să nu mai vorbim de tranzacțiile cu entități off-shore. Aceasta este o tendință europeană, chiar mondială – vezi dezbaterile din Statele Unite, Marea Britanie sau Germania – pe fondul nevoii de creștere a încasărilor la buget. Evident, cu toții vrem ca această presiune să nu se transforme în abuz și de aceea milităm pentru o legislație clară în materie.
De ce credeți că nu a existat o dezbatere publică reală înainte de modificarea Codului Fiscal prin OUG?
AL: Putem accepta că și Guvernul are propriile presiuni și constrângeri, dar e
clar că o dezbatere cu reprezentanții mediului de afaceri și consultanții în domeniu în principal, înainte de aprobarea OUG, ar fi adus mai multe clarificări, atât de necesare. Din nefericire, chiar și atunci când au existat dezbateri cu reprezentanții mediului de afaceri, în marea majoritate a cazurilor, legiuluitorul nu a luat în considerare punctul acestora de vedere. Sperăm ca pe viitor să existe o mai bună comunicare între legiuitor și mediul de afaceri.
Într-o analiză separată, TPS arată că noua legislație cuprinde câteva elemente care necesită clarificări suplimentare.
1. ”Tranzacţiile artificiale”
În noua formulare, se arată că „nu vor fi aplicate prevederile convenţiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state pentru tranzacţiile artificiale care au fost derulate cu scopul esenţial dovedit de a evita impozitarea şi care aduc contribuabilului un avantaj fiscal. Prin tranzacţii artificiale, se înţeleg acele tranzacţii care nu au conţinut economic şi care în mod normal nu ar fi utilizate în cadrul unor practici economice obişnuite”.
TPS arată că sintagme precum ”tranzacţie artificială”, ”în mod normal” ori ”practici economice obişnuite” sunt interpretabile. Este necesar să se stabilească definiţii clare, din care să se înţeleagă, spre exemplu, că o tranzacţie este considerată artificială când are un preţ mai mare sau mai mic cu cel puţin x% faţă de preţul pieţei. În lipsa acestor definiţii, ar putea interveni un refuz din partea autorităţilor de intrare în procedura amiabilă pentru evitarea dublei impuneri, chiar şi în cazul unei înregistrări eronate, fără rea intenţie, a tranzacţiei care face obiectul controlului fiscal.
2. Ajustarea TVA în funcţie de baza impozabilă
Prin noile modificări se stabileşte că, atunci când se modifică baza impozabilă urmare a unei ajustări a preţurilor de transfer, se va recalcula şi TVA-ul aferent. De aici, se ridică o serie de întrebări: Va exista o cuplare automată a oricărui control de TVA cu un control privind preţurile de transfer? Cum poate şti organul de control că există neutralitatea TVA? Trebuie control încrucişat? Sau poate fi pregătit un document care să certifice neutralitatea TVA? Sau se va cere dosarul preţurilor de transfer şi ulterior se va verifica neutralitatea TVA?
Pentru bugetarea costurilor companiei, precum şi a trezoreriei, este necesar să se explice care este modul de funcţionare a controlului la rambursare în perspectiva noilor modificări, atunci când sunt în discuţie tranzacţii cu persoane afiliate.
3. Supraimpozitarea tranzacţiilor cu entităţi din off-shore
Printr-o simplă adăugare de alineat, ne aflăm acum în faţa uneia din cele mai importante schimbări de natură fiscală din ultimii ani – o descurajare oficială şi penalizare a priori a tranzacţiilor încheiate cu entităţi înregistate într-un paradis fiscal, indiferent dacă sunt afiliate sau independente. Practic, toate veniturile obţinute din România de către companiile off-shore, cu activitate legală, se vor impozita în România (la sursă) cu 50%.
Legislația nu precizează însă dacă impozitarea la sursă se practică în cazul salariilor, o cheltuială automat recunoscută de către autoritatea fiscală ca având drept de deducere. Prin aplicarea noii măsuri în cazul off-shore, se pune întrebarea dacă această supraimpozitare legitimează, în fapt, toate tranzacţiile cu un paradis fiscal. Altfel spus, dacă se plăteşte, la sursă, 50% din valoarea tranzacţiei, atunci, automat, tranzacţia este acceptată, are substanţă economică iar contribuabilul poate deduce cheltuiala la impozitul pe profit? Se mai pune problema justificării cuantumului tranzacţiei? Poate această tranzacţie să fie încadrată ca fiind ”artificială” şi astfel să nu fie recunoscută ca deductibilă la calculul impozitului pe profit?
Vlad Bârleanu