2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 7:44
No menu items!

Adrian Ionuț Văduva, militarul român numit de americani „Eroul Zilei”, decorat de ministrul Dușa

spot_img

hero of the day

Militarul român care a fost numit „Eroul Zilei” de americani, după ce pe 22 februarie a descoperit un dispozitiv exploziv improvizat în zona adiacentă Aeroportului Kandahar, a primit joi Emblema de Onoare a Armatei României, cu însemn de război, din partea ministrului Apărării, Mircea Dușa.

„Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, a conferit Emblema de Onoare a Armatei României, cu însemn de război, caporalului Văduva Ionuț Adrian din cadrul companiei românești dislocate pe Aeroportul din Kandahar. Aflat în misiune de patrulare în zona adiacentă aeroportului din Kandahar, caporalul Văduva a identificat un obiect suspect care ulterior a fost confirmat ca fiind un DEI (Dispozitiv Exploziv Improvizat) de ultimă generație, fiind luate măsurile necesare pentru neutralizarea acestuia”, informează MApN într-un comunicat de presă.

Adrian Ionuț Văduva, aflat în misiune în Afganistan, a fost numit „Hero of the day” de Comandamentul Regional Sud al ISAF după ce a descoperit un dispozitiv exploziv improvizat în zona unde camarazii săi urmau să patruleze.

Văduva este militar al companiei „Scorpionii Roșii” și efectuează, alături de colegii săi, încă de la sfârșitul anului trecut, misiunea de pază a aeroportului din Kandahar.

Caporalul Ionuț Adrian Văduva are 29 de ani, este necăsătorit și este militar profesionist din anul 2005. La 1 decembrie 2013 și-a început cea de-a patra misiune în Afganistan.

Militarul a mai fost decorat, în anul 2009, de președintele României cu medalia ‘Bărbăție și Credință’ — Clasa a III-a, în urma acțiunilor întreprinse în Afganistan pentru respingerea unui atac insurgent și acordarea primului-ajutor unor colegi răniți în același atac.

Mai mulți militari ai Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” de la Craiova, cunoscuți ca „Scorpionii Roșii”, au plecat la sfârșitul anului trecut în ultima misiune din Afganistan care are ca scop paza Aeroportului Kandahar.

Lucian Mera