Procurorii DNA au descins, vineri, la Administraţia Finanţelor Publice Deva şi la firme din judeţele Hunedoara şi Maramureş, printre care şi Termogaz
Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) fac vineri percheziții domiciliare în 9 locații din București și din județele Hunedoara și Maramureș, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2011 – 2015.
În cursul zilei de 17 iulie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în Municipiul București și județele: Hunedoara și Maramureș, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba.
Direcția Națională Anticorupție
comunicat de presă
Surse judiciare citate de AGERPRES au precizat că sunt efectuate percheziții la Administrația Finanțelor Publice Deva și la compania Termogaz, fiind vizat modul în care au fost încheiate contracte nerentabile privind importul de cărbune și contracte de retehnologizare.
R.D.