4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 15:59
No menu items!

”Adoptă o școală” a ajuns în Ilfov. Cărți și materiale didactice pentru școlarii din Lipia

spot_img

Fundația Dana Voiculescu pentru Solidaritate a organizat o un eveniment special la Școala Gimnazială nr. 2 din Lipia, județul Ilfov, în cadrul programului „Adoptă o Școală”.

Într-un cadru festiv, toți elevii au fost recompensați pentru performanțele lor din acest an școlar. Elevii din clasele primare au primit materiale didactice, inclusiv caiete de vacanță și caiete de lectură, pentru a menține ritmul de învățare pe durata vacanței de vară. Elevii de gimnaziu care au obținut Premiul I au primit coronițe, iar toți elevii au primit cărți menite să le îmbogățească bagajul de cunoștințe și să le inspire pasiunea pentru lectură.

Decorul festiv al momentului a fost completat de baloane colorate, iar elevii au avut parte și de o surpriză dulce.

Fundația Dana Voiculescu pentru Solidaritate a oferit trofee profesorilor și conducerii școlii, recunoscând astfel munca și dăruirea lor.

De asemenea, o plachetă de onoare a fost înmânată conducerii Școlii Gimnaziale Lipia, marcând faptul că aceasta este prima școală din program, care își propune să se extindă în cât mai multe comunități.

„Această Festivitate de Premiere este o dovadă a angajamentului nostru de a sprijini educația și de a recunoaște munca elevilor și a cadrelor didactice”, a declarat Diana Avram, Manager de Proiect la Fundația Dana Voiculescu pentru Solidaritate.

Profesorii și părinții au fost la rândul lor recunoscători pentru evenimentul special.

„Fiecare elev a plecat cu o diplomă și cu un dar, o răsplată binemeritată pentru efortul depus pe parcursul anului”, a spus Vasile Stoian, profesor diriginte clasa a VIII-a.

Viitorul României nu poate neglija educația și formarea celor mici, iar programul ”Adoptă o școală” se asigură că toți copiii, indiferent de zonă sau localitate, beneficiază de șanse egale în viață.