Procurorii Parchetului General au ridicat, în urma unui control, fişele medicale ale câinilor aflaţi în adăpostul de la Mihăileşti, adopţiile din acest centru fiind suspendate, au anunțat, vineri, reprezentanţii Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA).
Potrivit ASPA, procurorii, împreună cu reprezentanţii Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au făcut joi un control la adăpostul de câini de la Mihăileşti. În urma controlului au fost ridicate fişele medicale ale câinilor aflaţi în baza ASPA de la Mihăileşti, în baza unei ordonanţe de delegare.
Astfel, adopţiile şi sterilizările din baza de la Mihăileşti au fost suspendate pe o perioada nedeterminată, au precizat reprezentanţii ASPA.”Autoritatea pentru Supavegherea şi Protecţia Animalelor va face demersurile necesare pentru a debloca procedura de adopţie cât mai repede cu putinţă”, au precizat reprezentanții ASPA, într-un comunicat de presă.
Programul de adopţii se desfăşoară normal în adăpostul ASPA din strada Theodor Pallady, între orele 9.00 şi 15.00.
Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit pe 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.
Andrei Tudor