2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 7:13
No menu items!

Adolescentul român agresat luna trecută la Paris a ieșit din comă

spot_img

Adolescentul român de etnie romă, agresat la jumătatea lunii iunie la periferia oraşului Paris, a ieşit din comă, duminică, a vorbit şi este într-o stare bună, a anunţat avocatul familiei, citat de AFP.

foto: francetvinfo.fr
foto: francetvinfo.fr

Tânărul Gheorghe C., prezentat iniţial cu prenumele Darius, „se simte foarte bine”, a declarat avocatul familiei, Julie Launois-Flacelière.

A ieşit din comă şi nu mai prezintă risc vital. Vorbeşte, şi-a recunoscut familia, este pozitiv,

a precizat avocatul.

Românul de 17 ani, care a suferit grave leziuni craniene, a fost menţinut în comă indusă.

Este prematur să îi fie evaluate sechelele după ce a stat o lună în comă, dar memoria sa arată semne încurajatoare,

a mai spus avocatul familiei.

Un judecător de instrucţie a preluat, pe 4 iulie, ancheta în cazul adolescentului român de etnie romă, agresat la jumătatea lunii iunie la periferia oraşului Paris. Gheorghe C., în vârstă de 17 ani, a fost bătut, pe 13 iunie, de 12 indivizi care îl suspectau de furt. Adolescentul locuia împreună cu familia şi alţi romi într-o casă părăsită din cartierul Pierrefitte-sur-Seine, în nordul Parisului. A fost găsit în stare de inconştienţă, într-un cărucior de supermarket, abandonat în apropiere de cartierul La Cité des Poètes.

S.M.