-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:43
No menu items!

Adolescenții care au împlinit 16 ani pot călători în afara României fără să fie însoțiți de părinți

spot_img

Adolescenții care au împlinit 16 ani pot călători în afara României fără să fie însoțiți de părinți începând de duminică, 20 august, în trei situații.

Legea privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate s-a modificat și reglementează modul în care copiii de 16 ani pot călători în afara țării neînsoțiți.

Concret, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate, cărţi de identitate simple sau cărţi electronice de identitate, poate să se deplaseze în străinătate neînsoţit, în trei situaţii: pentru a merge în vizită la rude; pentru studii sau pentru a participa la concursuri oficiale; pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol.

Pentru deplasarea în vizită la rude, minorul trebuie să prezinte: o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, în statul sau statele de destinaţie, perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează la rude).

Declaraţia autentificată a părinţilor trebuie prezentată în original la ieşirea din ţară şi nu în format electronic, întrucât nu poate fi verificat de către poliţiştii de frontieră prin accesarea unei baze de date legal constituită în acest sens.

 Pentru deplasarea la studii sau pentru a participa la concursuri oficiale, minorul trebuie să prezinte: o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează în scopul participării la studii sau la concursuri oficiale); documente doveditoare privind participarea minorului la studii sau concursuri oficiale în străinătate, emise de instituţia organizatoare, din care să rezulte perioada şi statul sau statele în care se vor desfăşura studiile sau concursurile oficiale.

Pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol, minorul trebuie să prezinte: o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează în scopul urmării unui tratament medical); documentele doveditoare ale situaţiei medicale a minorului, emise sau avizate de autorităţile medicale române, din care să rezulte perioada şi statul ori statele în care urmează să se acorde tratament medical.

D.Constantin