-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:53
No menu items!

Adolescenta care a înjunghiat un pedagog la un liceu din Oradea, reţinută. Fata a ascuns în mânecă un cuţit cu lama de 21 de cm

spot_img

Adolescenta de 16 ani care l-a înjunghiat, luni, pe un pedagog, pe motiv că acesta o reclamase după ce a găsit-o cu un băiat în internatul liceului din Oradea la care învăţa, a fost reţinută şi urmează să fie prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Fata a avut ascuns în mânecă un cuţit cu lama de 21 de cm. Leziunile suferite de bărbat necesită 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

”Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 28.11.2023 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata B.B.V., în vârstă de 16 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, faptă prev. şi ped. de art. 32 alin. 1 din C.pen. raportat la art.188 alin. 1 din C.pen, cu aplic. art.113, alin.2 din C.pen”, a transmis Parchetul Tribunalului Bihor.

Conform procurorilor, luni, în jurul orei 08.50, în timp ce afla în biroul directorului din cadrul Colegiului Tehnic „Traian Vuia”, situat în municipiul Oradea, judeţul Bihor, eleva, în clasa a X în cadrul Colegiului Tehnic „Traian Vuia”, pe fondul unor discuţii contradictorii legate de anumite conduite petrecute în internatul colegiului, în care minora era cazată, a scos un cuţit având lungimea totală de 34 cm, din care lama cu o lungime de 21 cm, pe care îl avea băgat în mâneca hainei de la mâna stângă, cu care l-a înjunghiat pe supraveghetorul de noapte al internatului, lovindu-l în zona spatelui, „producându-i o plagă înjunghiată hemitorace stâng, hemopneumotorace stâng”.

În urma agresiunii, bărbatul a fost transportat la spital şi supus unei intervenţii chirurgicale, iar potrivit constatărilor preliminare medico-legale, leziunile suferite necesită 40-45 de zile îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei.

”De precizat că în momentul agresiunii, în biroul directorului se aflau mai multe persoane, respectiv directorul instituţiei de învăţământ, directorului adjunct, diriginta clasei din care minora face parte, precum şi mama minorei. Prin ordonanţa din data de 27.11.2023 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor inculpata a fost reţinută pe o durată de 24 ore, începând cu ora 18:50, urmând ca în cursul zilei de 28.11.2023, procurorul de caz să formuleze propunere de arestare preventivă a inculpatei minore pe o perioadă de 30 de zile”, mai precizează anchetatorii.

                                                                                                       Adina Bucur Silav