-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:54
No menu items!

Admitere Universitatea Politehnică Bucureşti. Când încep înscrierile și câte locuri sunt scoase la concurs

spot_img

Pentru examenul de admitere în ciclul de studii universitare de licenţă, în anul universitar 2018-2019, la Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) au fost scoase la concurs de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, 6.045 de locuri, dintre care 1.075 de locuri cu taxă, informează News.ro.

Concursul ce vizează ocuparea acestora se va desfăşura, pentru trei dintre facultăţile UPB, chiar în momentul înscrierii, iar pentru celelalte 12, în perioada 16-17 iulie. Taxa de înscriere este 125 lei, iar taxa de şcolarizare pentru locurile cu plată este de 5.000 de lei/an pentru facultăţile cu predare în limbi străine şi 4.500 lei/an, pentru celelalte facultăţi.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de către reprezentanţii UPB, înscrierile candidaţilor pentru examenul de admitere în ciclul de studii universitare de licenţă, în anul universitar 2018-2019, au fost programate pentru perioada 9-14 iulie 2018, acestea urmând să se facă la secretariatul facultăţilor pentru care concurenţii optează. 

Dacă taxa de înscriere în examen este anul acesta 125 lei, pentru cele 1.075 de locuri suplimentare aceasta a fost stabilită la 5.000 de lei/an pentru facultăţile cu predare în limbi străine şi la 4.500 lei/an, pentru celelalte facultăţi. 

Pentru concursul de admitere la studiile de licenţă pentru Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice, Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor şi Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor candidaţii vor susţine un text grilă şi interviul chiar în momentul înscrierii, zilnic între orele 09:00 – 16:00, în perioada 9-14 iulie.

În ceea ce priveşte candidaţii înscrişi la examenul de admitere în ciclul de studii universitare de licenţă, în anul universitar 2018-2019, pentru celelalte 12 facultăţi ale UPB, aceştia vor susţine două probe scrise, în zilele de 16 şi 17 iulie 2018, începând cu ora 10:00, cu o durată de maximum 2 ore. 

Mai multe detalii legate de distribuirea locurilor pe fiecare dintre cele 15 facultăţi ale universităţii se găsesc pe site-ul UPB. Între 2 şi 14 iulie 2018, UPB va asigura, gratuit, un program intensiv de cursuri de pregătire la următoarele materii: matematică, fizică şi chimie. Tot în regim gratuit, UPB va asigura cazare pentru toţi candidaţii din provincie care vor solicita acest lucru, precum şi pentru un însoţitor al acestora, în perioada 14-21 iulie 2018.

Candidaţii pot beneficia de cazare pe baza prezentării, la administraţia căminului, a actului de identitate şi a legitimaţiei de concurs primită în momentul înscrierii la secretariatul facultăţii pentru care au optat.

În prezent, prin cele 15 facultăţi ale sale, Universitatea Politehnică in Bucureşti şcolarizează un număr de peste 30.000 de studenţi, dintre care 6.000 în ultimul an. De asemenea, UPB ocupă locul 22 la nivelul Europei de Sud-Est. Ierarhizarea a fost realizată de către SCImago Institutions Rankings, una dintre cele mai cunoscute resurse de ierarhizare a universităţilor la nivel mondial.

Alex Militaru