3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 17:19
No menu items!

Administratorul de investiții Erste Asset Management a ajuns la active de 1,2 mld. euro

spot_img

economie investitii striane crestere

Erste Asset Management a ajuns, la 5 ani de la lansarea pe piaţă, la peste 5 miliarde lei active în administrare şi la peste 110.000 de investitori. Cel mai profitabil fond din cele administrate de EAM a fost cel de acțiuni, care a înregistrat un randament de 92,4% în ultimii 5 ani.

Erste Asset Management avea, în 2008, un volum de active în administrare de numai 362 de milioane de lei. La 22 noiembrie 2013, acesta a depășit 5,5 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro)  şi se îndreaptă din nou spre o cotă de piaţă 40%.

”În toţi aceşti ani am înregistrat creşteri ale numărului de investitori (peste 5 ori) peste media pieţei (de 3 ori), fiind principala forţă de penetrare a ideii de fond de investiţii în contextul mai larg de introducere a conceptului de finanţe personale în România. În urmă cu cinci ani, procesam câteva operaţiuni pe zi, pe care le puteam număra pe degetele unei singure mâini, acum avem şi zile în care procesăm peste o mie de operaţiuni cu valori de zeci sau chiar sute de milioane de lei”, a declarat Dragoş Neacşu, CEO ERSTE Asset Management.

În ultimele 12 luni, randamentele fondurilor au fost între 5,6% şi 21,2%. În cazul celor patru fonduri înființate în urmă cu 5 ani, randamentele se plasează între 50,6% şi 92,4%.

Evoluţia fondurilor de investiţii administrate de ERSTE Asset Management:

Fond                                                      Tipul fondului                                                Randament 1 an               Randament 5 ani

ERSTE Money Market RON          Fond de piață monetară                                              5,6%                      na

ERSTE Bond Flexible RON           Fond de obligațiuni în lei                                            7,7%                      57,8%

ERSTE Balanced RON                     Fond diversificat, de tip echilibrat                        17,6%                    61,5%

ERSTE Equity Romania                 Fond de acțiuni                                                              21,2%                    92,4%

ERSTE Absolute Return 25RON   Fond de absolute return multi-strategy           14,3%                   50,6%

EAM precizează că performanţele anterioare ale fondurilor nu reprezintă o garanţie a realizărilor viitoare.

C.C.