1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:26
No menu items!

Adjunctul mediatorului ONU în Siria se retrage din funcție

spot_img

Lakhdar Brahimi, the U.N. envoy on Syria, speaks with his deputy Nasser Al-Kidwa before a meeting at the United Nations offices in Geneva

Adjunctul mediatorului ONU în Siria Lakhdar Brahimi, Nasser al-Kidwa, „a confirmat intenția de a-și părăsi postul” în cursul acestei săptămâni, au anunțat luni Națiunile Unite, relatează AFP.

„El s-a arătat dispus să servească în continuare ONU în alte funcții”, a declarat purtătorul de cuvânt al Organizației Națiunilor Unite, Martin Nesirky, fără să precizeze motivele retragerii.

Nasser al-Kidwa, nepot al liderului palestinian Yasser Arafat și fost șef al diplomației palestiniene, a fost numit în august 2012, odată cu Lakhdar Brahimi. Anterior, el a ocupat timp de câteva luni funcția de adjunct al precedentului emisar al ONU și al Ligii Arabe în Siria, Kofi Annan.

El a răspuns în special de contactele cu opoziția siriană. Potrivit diplomaților ONU, Nasser al-Kidwa a fost ținta criticilor guvernului sirian și a devenit persona non grata la Damasc în perioada mandatului lui Kofi Annan, regimul președintelui Bashar Al-Assad refuzând în repetate rânduri să îi acorde viză de intrare.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, „și-a exprimat profunda recunoștință pentru serviciile” îndeplinite de Nasser al-Kidwa în cele două posturi succesive, a ținut să sublinieze Martin Nesirky, citat de AFP.

C.A.