Adjunctul șefului Poliției Ilfov, comisarul șef Ionel Lefter, a fost demis marți, în urma controlului cerut de ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe la Inspectoratul Județean de Poliție.
Deși inițial surse din poliție susțineau că Lefter ar fi demisionat, oficiali ai Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) au precizat pentru Sursa Zilei că acesta „a fost eliberat din funcție din motive neimputabile” și mutat pe un post de adjunct la Poliția Otopeni. „Cu toate acestea verificările care-l vizează și procedura urmată de Consiliul de Disciplină în cazul său continuă”, au adăugat oficialii IGPR.
În același timp, șeful IPJ Ilfov, Emanuel Nica, a intrat în concediu medical.
Surse din poliție au explicat pentru SursaZilei că șefii MAI au dispus controlul la IPJ Ilfov pe data de 3 ianuarie 2013. Corpul de control avea la dispoziție 7 zile pentru a finaliza verificările.
În mod bizar, comisarul șef Ionel Lefter nu a mai așteptat rezultatul verificărilor corpului de control și a demisionat.
“E interesant când va demisiona și șeful IPJ în condițiile în care a făcut deja acest pas adjunctul lui. De ce nu au făcut mai devreme acest lucru dacă știau că au probleme și ne mai lasă să cheltuim atâtea resurse ca să demostrăm asta?” au conchis sursele citate.
UPDATE
Celălalt adjunct al șefului poliției Ilfov, comisarul șef Valentin Baicu, este plecat în vacanță în SUA, au adăugat sursele citate.
Cu toate acestea, oficiali ai Poliției Române susțin că în cazul în care șeful IPJ Ilfov și adjuncții săi voi fi citați să se prezinte în fața Consiliului de Disciplină, atât Emanuel Nica, cât și Ionel Lefter vor fi prezenți la audieri, deoarece primul a anunțat că își poate întrerupe concediul medical pentru a răspunde întrebărilor membrilor Consiliului..
O problemă va fi cu celălalt adjunct, Valentin Baicu, care a susținut că nu poate reveni în țară din vacanța pe care o petrece în SUA decât după data de 20 ianuarie 2013.