-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:17
No menu items!

Adevărul specialiștilor despre moartea lui Bogdan Gigină

spot_img

Bogdan Gigină ar fi fost în viață dacă reprezentanții firmei care a săpat acea groapă în care polițistul și-a găsit sfârșitul ar fi respectat legea și ar fi semnalizat lucrările corespunzător, cu indicatoare și mijloace de semnalizare cu agremente tehnice sau certificate de conformitate. Așa susțin, la unison, juriști și specialiști în lucrări de infrastructură rutieră, consultați de Sursa Zilei.

„Considerăm că, din punct de vedere tehnic, și comunicatul de presă al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), dat publicității, miercuri, pe 7 decembrie, are unele lacune. Dacă s-ar fi respectat legislația și standardele în vigoare în privința semnalizării acelei gropi, indiferent de viteza cu care circula și de condițiile meteo, polițistul Bogdan Gigină ar fi avut răgazul necesar să evite accidentul mortal”, a explicat unul dintre specialiștii consultați de Sursa Zilei. Iar argumentele experților se bazează strict pe articole de lege, standarde și norme în vigoare.

Concluzia: lucrările nu erau presemnalizate, indicatoarele nu aveau documente de certificare

Astfel, potrivit comunicatului DNA din 7 decembrie, una dintre cauzele producerii accidentului în care a murit Bogdan Gigină a fost “modalitatea deficitară de semnalizare a obstacolelor existente pe carosabil”. „În cauză există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că această cauză a accidentului este imputabilă societății comerciale General MPM Impex S.R.L( care executa pe suprafața carosabilă o lucrare la instalația subterană de gaze naturale), lui Mazilu Petre, administratorul societății comerciale și lui Corcodel Adrian, șeful echipei care a efectuat lucrarea în carosabil și care a realizat semnalizarea acesteia.

Concret, a rezultat că semnele de circulație nu erau reflectorizante și că erau amplasate la aproximativ 11,5 metri înainte de zona lucrărilor. Potrivit prevederilor legale, semnele de circulație trebuiau să fie reflectorizante, iar semnalizarea lucrărilor trebuia să înceapă cu 240 de metri înainte de locul acestora.

Obligația de a asigura și folosi semnalizare reflectorizantă și de a o amplasa potrivit prevederilor normative în materie revine administratorului firmei General MPM Impex S.R.L. Mazilu Petre și șefului de echipă Corcodel Adrian”, preciza DNA.

semnalizare_lucrari_gigina

Specialiștii consultați consideră că se impun urmatoarele completări:

1. În conformitate cu prevederileart. 5 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice: “Administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competențelor care îi revin, cu avizul poliției rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispositive speciale, să aplice marcaje pe drumurilepublice, conform standardelor în vigoare, și să le mențină în stare corespunzătoare”.

În același timp, conform art. 46 alin. (1) din HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 , “semnificația, precum și dimensiunile mijloacelor de semnalizare rutieră, forma, simbolul, culoarea și conditiile de execuție, amplasarea, instalarea și aplicarea acestora se stabilesc în conformitate cu standardele în domeniu”.

2. Standardele în domeniu, în vigoare, referitoare la semnalizarea rutieră sunt SR 1848-1,2,3/2011, standarde care conțin cerințele privind simbolurile, culorile, amplasarea,cerințele tehnice și modalitatea de realizare a înscrisurilor care se aplică pe indicatoarele rutiere și mijloacele de semnalizare rutieră ce se adresează participanților la trafic pe drumurile deschise circulației publice.

În conformitate cu prevederile acestor standarde, pentru semnalizarea lucrărilor se utilizează indicatoare cu caracter temporar ale căror simboluri sunt identice celor cu caracter permanent, executate în mod obligatoriu cu folie reflectorizantă, diferența constând în fondul indicatorului, care pentru indicatoarele temporare este de culoare galbenă (SR 1848-2/2011).

De asemenea, conform acestor standarde, confirmarea performanțelor foliei reflectorizante trebuie făcută de către institutii/ organisme/ laboratoare abilitate în acestsens:

(SR 1848-2/2011)

3. În plus, cerințele privind calitatea produselor pentru construcții, categorie din care fac parte și indicatoarele rutiere, sunt reglementate prin Legeanr. 10/1995 privind calitatea în constructii, care prevede următoarele:

Art. 3 “ Prin prezenta lege se instituie sistemul calității în construcții, care să conducă la realizarea și exploatarea unor construcții de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora, a societății și a mediului înconjurător.”

Art. 9 “Sistemul calităţii în construcţii se compune din:

b)certificarea performanţei şi a conformităţii produselor pentru construcţii;

c)agrementul tehnic în construcţii;”

Art.11 alin. (3) “La lucrările de construcţii se interzice utilizarea de produse pentru construcţii fără certificarea şi declararea, în conditiile legii, a performanţei, respectiv a conformităţii acestora.”

Din corelarea prevederilor legislative și a cerințelor normativelor menționate rezultă faptul că, în situația dată, pentru semnalizarea lucrărilor efectuate de societatea de construcții ar fi trebuit să fie folosite indicatoare și alte mijloace de semnalizare executate cu folie reflectorizantă, care să asigure vizibilitatea corespunzătoare. Demonstrarea conformității acestor produse de semnalizare rutieră se face prin prezentarea documentelor care atestă această conformitate, respectiv, prin Certificatul de conformitate sau Agrementul tehnic al produselor.

4. Semnalizarea lucrărilor făcute în zona drumului public este reglementată și prin Normele metodologice privind condițiile de închidere sau de instituire a restricțiilor de circulație în vederea executării de lucrări în zona drumului public și/sau pentru protejarea drumului, aprobate prin Ordinul comun nr. 1112 al ministrului de interne şi al ministrului transporturilor în anul 2000. Reglementarea presupune presemnalizarea lucrărilor, distanțele de la care începe această presemnalizare și miloacele de semnalizare utilizate, astfel încât participanții la trafic să fie informați din timp despre obstacolul sau lucrarea care se execută pe carosabil.

5. În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (6) din OUG nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, “în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se excută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii.”

De asemenea, conform art. 33 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice “semnalizarea lucrărilor care se execută pe drumurile publice este obligatorie și se efectuează de către executantul lucrărilor…”.

Nerespectarea acestor obligații se sancționează în conformitate cu prevederile OUG nr. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, respectiv:

  • 94 alin. (4) “Cu pedeapsa prevăzută la alin (3) (închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă) se sancționează și persoana autorizată de către administratorul unui drum public sau de către executantul unei lucrări pe partea carosabilă, care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrărilor pe drumurile publice, dacă prin acestea s-a produs un accident de circulație din care au rezultat victime omenești sau pagube materiale.”;
  • 105 “Constituie contravenții și se sanctionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane juridice:
    Nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare, conform standardelor în vigoare, a obstacolelor sau lucrărilor aflate în zona drumului public;

În concluzie, lucrările executate de firma General MPM Impex S.R.L nu aveau presemnalizare așa cum este ea prevăzută prin ordinul ministrului de interne și al ministrului transporturilor, iar indicatoarele și mijloacele de semnalizare care erau instalate la marginea gropii nu respectau prevederile legale, adică nu aveau documente (agremente tehnice sau certificate de conformitate) care să ateste faptul că erau executate conform standardelor.

În statele UE, semnalizarea temporară utilizată pentru a marca astfel de lucrări este considerată mult mai important decât semnalizarea permanent de pe drumurile publice, tocmai pentru că este importantă în prevenirea unor tragedii. “Toți constructorii din România ar trebui să înțeleagă că trebuie să investească serios în astfel de mijloace de semnalizare, pentru că ele pot fi utilizate de mai multe ori (nu doar în cazul unei singure lucrări), astfel că investiția este amortizată. Dar, cel mai important, sunt evitate tragediile”, este concluzia specialiștilor.

Raluca Dan