-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:20
No menu items!

Adevăratul deficit

spot_img
  • Sorin Roșca Stănescu

În timp ce unul dintre noii demnitari ai statului român, un personaj cu o doagă sărită, ne îngrozește anunțând că România este în deficit, adevărata problemă este în altă parte. Și se numește tot deficit. Dar nu deficit financiar. Deficit de democrație. Întreaga echipă Orban scormonește în toate direcțiile în căutare de deficit. Iar obiectivul nu este doar propagandistic. Și în acest timp întreaga Românie se confruntă cu celălalt deficit. De democrație.

Marea epurare declanșată de Ludovic Orban, în bună înțelegere cu domnul Klaus Iohannis, este de fapt prologul unei depesederizări . „Ciuma roșie” trebuie stârpită. Pretutindeni. Oriunde și-a pus amprenta asupra societății. Practic în toate domeniile. Cultură, sănătate, învățământ, asistență socială, industrie, finanțe, servicii, etc. Depesederizarea masivă și brutală sub forma marii epurări și sub pretextul incompetenței generalizate a celor care au guvernat devine astfel un mecanism prin care se creează zeci și poate sute de mii de locuri de conducere pentru un partid stătut și hămesit, precum și pentru aliații conjuncturali ai acestuia, pe cale de a deveni, tocmai prin acest sistem, parteneri de nădejde.

În sistemul financiar al țării, un ministru abia înșurubat descoperă nici mai mult nici mai puțin decât un uriaș complot. Un grup criminal organizat, așa cum anunță, și care grup va deveni din ce în ce mai mare, acoperind practic sute și sute de poziții de conducere, care a aruncat în aer, vezi Doamne, economia acestei țări. O economie care, ce să vezi, mergea bine și era una dintre cele mai performante din Europa. Ca să nu fie bine și ca să fie rău, este luată la țintă și e chiar una dintre primele ținte Comisia Națională de Prognoză. Ca să traducem mesajul transmis de noii guvernanți, vom spune pe scurt că aceștia acreditează ideea că de fapt statisticile ne-au mințit. România nu s-a dezvoltat în acești ani sub administrația PSD. Dimpotrivă. A deraiat și a sărit în aer. Iar până acum speciaiștii în statistică și în prognoză nu au făcut alteva decât să ne arunce praf în ochi. Grupul criminal organizat a fost cu atât mai periculos cu cât a tras pe sfoară nu numai statisticile naționale, ci și statisticile internaționale. Și tocmai de aceea, în mod greșit, toate rapoartele internaționale din ultimii ani au dat România drept performantă, în timp ce ea se scufunda într-o cloacă atribuită „ciumei roșii”. Acest grup criminal organizat va fi deferit Justiței și ani de zile de acum încolo procurorii DNA vor avea de lucru pentru a-l destructura. Între timp, oamenii puși astăzi cu capul pe butuc vor fi înlocuiți cu alții.

Se miră unii când vorbesc de cifre care pleacă de la zeci de mii și se pot duce către sute de mii. Dar este o realitate care evoluează sub ochii noștri. Liberalii au în vedere practic toate funcțiie de conducere de la nivelul societății. Ei și-au trasat drept obiectiv schimbarea tuturor directorilor de școli, a tuturor directorilor de spitale, a tuturor șefilor altor instituții, indiferent de domeniul de activitate, a tuturor consiliilor de administrație, șa.m.d. Și ajungem astfel la o cifră se sute de mii de persoane. Cum poate fi însă operată rapid și fără costuri prea mari o asemenea chirugie la nivel național?

Cele mai multe poziții dintre aceste sute de mii au fost câștigate prin concurs. Concursurile s-au desfășurat fie în mod corect, fie au fost trucate. Pentru moment, modul în care s-au desfășurat aceste concursuri este mai puțin important. Esențial este că aceste sute de mii de persoane, care practic se află la conducerea diferitelor domenii de activitate, au posibilitatea, dacă sunt înlăturate brutal, să acționeze Guvernul în judecată și, după un timp, să câștige procesele, să fie despăgubite financiar și chiar să fie repuse în situația anterioară. Ceea ce ar face marea epurare până la urmă ineficientă. Și, cum am mai arătat și în alte demersuri editoriale, extrem de costisitoare. Tocmai acesta este motivul care l-a determinat pe Ludovic Orban să însoțească masiva depesederizare a societății românești sub forma marii epurări,  de o acțiune generalizată de verificare și control. Dacă pretutindeni vor fi identificate grupuri criminale organizate și vor fi declanșate anchete penale, care știm dinainte că vor fi finalizate cu mare lentoare, atunci operațiunea ar putea fi încununată de succes. Pentru că funcționarii publici vor fi inhibați, vor depune armele și nu se vor mai lupta de teama prigoanei penale pentru pozițiile pe care le dețin în acest moment și le vor pierde mâine. Aceasta este adevărata semnificație a bombei lansate în urmă de câteva ore de Florin Cîțu.

Și o ultimă observație. Dacă sute de mii de persoane vor fi măturate de la conducere și în locul acestora vor fi instalate alte sute de mii de persoane, cititorii trebuie să înțeleagă că această amplă operație, declanșată de Ludovic Orban, nu stă exclusiv în pixul acestuia. Și nici în pixul membrilor echipei de la palatul Victoria. De fiecare dată se va face apel pentru identificarea înlocuitorilor la liderii de partid locali. Sau la primarii locali. Sau la parlamentarii familiarizați cu situația din anumite localități. Toți aceștia se vor transforma, așa cum s-a mai întâmplat în istoria recentă, într-o uriașă mașinărie de cadre, care va funcționa după principiul „pleacă ai voștri, vin ai noștri”.

Rocadele, așa cum s-a întâmplat și până acum, nu vor fi operate în baza principiului competenței și nici exclusiv în baza apartenenței la revigorata mișcare liberală. Cele mai multe poziții, din păcate aceasta este regula în România, vor fi tranzacționate în schimbul unor sume de bani. Cum vor fi canalizați acești bani negri, urmează să aflăm în viitor. Dar bine ar fi ca nimeni să nu se îndoiască de existența acestor vase comunicante, care se formează nu numai pe orizontala, ci și pe verticala statului.