4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:28
No menu items!

Aderarea României la Schengen nu se va discuta la reuniunea Consiliului JAI din decembrie

spot_img

schengen

Aderarea României şi Bulgariei la zona Schengen nu se va afla pe agenda Consiliului Afaceri Interne şi Justiţie (JAI) din decembrie, însă va fi discutată în luna ianuarie, la o reuniune informală a Consiliul JAI.

“Înţelegeţi că există anumite considerente politice care nu ne permit să avem acum subiectul pe agendă şi cred că acest lucru a fost acceptat de toate părţile… Dar toată lumea a recunoscut că Bulgaria şi România şi-au încheiat munca preparatorie necesară pentru asta şi sperăm că în ianuarie vom fi capabili să abordăm chestiunea”, au precizat surse din cadrul preşedinţiei cipriote a Consiliului UE.

În cadrul ultimei şedinţe a COREPER (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai statelor membre UE) privind aderarea României şi a Bulgariei la Schengen nu au mai existat ţări care să-şi exprime dezacordul faţă de intrarea celor două noi state membre în zona de liberă circulaţie.

La întrunirea Consiliului JAI din luna octombrie, singurele state care ar fi avut reserve faţă de aderarea celor două ţări la zona Schengen ar fi fost Olanda şi Germania, deşi subiectul dezătut atunci a fost stadiul implementării acquis-ului Schengen în cele două state.

Viitoarea reuniune formală a Consiliul JAI va avea loc în luna martie 2012. C.I.