4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:42
No menu items!

Aderarea României în Schengen, aerian și maritim: Reguli noi pentru firmele care angajează străini

spot_img

Firmele care angajează lucrători străini vor fi obligate să încheie contractul individual de muncă în maxim 15 zile lucrătoare de la intrarea străinului pe teritoriul României, ori, după caz, de la obținerea noului aviz de angajare, în cazul vizei de lungă ședere pentru angajare în muncă. În caz contrar riscă amenzi între 5.000 de lei și 10.000 de lei, potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptate joi de Guvern.

„Aş menţiona aici, ca element de interes pentru angajatori, instituirea termenului de maxim 15 zile lucrătoare pentru încheierea contractului individual de muncă de la intrarea străinilor în România sau, după caz, de la obţinerea noului aviz de angajare, în cazul vizei de lungă şedere pentru angajare în muncă.

Totodată, angajatorului i se impune condiţia să desfăşoare efectiv activitate de minim un an în domeniul pentru care solicită avizul de angajare, iar pentru controlul migraţiei Inspectoratul General pentru Imigrări atribuie un cod numeric personal lucrătorului străin, la momentul eliberării avizelor de angajare sau de detaşare.

Se instituie posibilitatea anunţării prezenţei străinului intrat legal pe teritoriul României, inclusiv prin intermediul unei aplicaţii informatice dezvoltate de Inspectoratul General pentru Imigrări”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

Noile măsuri adoptate prin Ordonanță de urgență au loc în contextul în care, de la data de 31 martie 2024, România și Bulgaria vor fi state membre Schengen care aplică integral acquis-ul Schengen, iar controalele asupra persoanelor la frontierele aeriene și maritime interne vor fi eliminate.

                                                                                                       Adina Bucur