Cântăreaţa britanică Adele, pe numele ei adevărat Adele Laurie Blue Adkins, a primit decoraţia de membru al Ordinului Imperiului Britanic, care i-a fost înmânată de Prinţul Charles, în cadrul unei ceremonii la Palatul Buckingham.
Vizibil emoţionată, Adele s-a împiedicat în momentul în care a primit decoraţia. Ulterior, artista a avut o scurtă discuție cu moştenitorul tronului Marii Britanii.
Cântăreaţă şi compozitoare, Adele a debutat la 19 ani şi s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciată şi de criticii muzicali. Adele a fost prima artistă care a primit premiul Critics’ Choice la BRIT Awards, iar până în prezent are la activ nouă premii Grammy.
R.M.