2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 14:17
No menu items!

Acuzații de șantaj și mită în familia Băsescu – Bercea Mondial

spot_img

Scandal în familia lui Băsescu. Este vorba despre un presupus şantaj la fratele președintelui, Mircea Băsescu, în care este implicat şi ginerele interlopului Bercea Mondial, Marius Constantin, transmite Antena 3

mircea_basescu

Marius Constantin – ginerele interlopului Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial – a fost reținut, joi seara, de procurorii DNA, în casa lui Mircea Băsescu, din Constanța. Reținerea a fost făcută în urma unei plângeri depusă la DNA Constanța de Mircea Băsescu, care-l acuză pe Constantin de șantaj.

Surse judiciare au precizat că ginerele lui Bercea a declarat în fața anchetatorilor că, de fapt, nu ar fi vorba despre un șantaj, ci l-ar fi vizitat pe Mircea Băsescu pentru a-i cere să-i restituie cei 300.000 de euro pe care acesta i-ar fi pretins în schimbul ajutorului dat pentru eliberarea din închisoare a socrului și a cumnatului său – respectiv Bercea Mondial și fiul acestuia, Florin Anghel. Potrivit acelorași surse, Marius Constantin nu a prezentat, deocamdată, nicio probă în acest sens.

REDĂM INTEGRAL COMUNICATUL DE PRESĂ AL DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe o durată de 24 ore (începând de la data de 30.05.2014, ora 23:55, până la data de 31.05.2014, ora 23:55) a inculpatului CONSTANTIN MARIUS, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, în stare de recidivă, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000.

În cauză mai sunt cercetate două persoane, respectiv Anghel Izaura (fiica lui Sandu Anghel – n.r.) și un minor în vârstă de 17 ani, față de care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000.

În ordonanța de reținere întocmită de procurori se arată că, în cauză există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, la datele de 26 mai 2014 și 29 mai 2014, inculpatul Constantin Marius a exercitat constrângeri asupra unei persoane, denunțător în cauză, constând în amenințarea cu darea în vileag, prin intermediul mass media, a unor fapte compromițătoare pentru persoana amenințată și pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracțiuni de corupție. Amenințările au fost exercitate de inculpat pentru a determina persoana vătămată să dea suma de 280.000 euro.

La data de 29 mai 2014, inculpatul Constantin Marius a primit împreună cu celelalte două suma de 10.000 euro de la persoana vătămată, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante.

Față de celelalte două persoane, inculpata Anghel Izaura și un minor (17 ani) s-a luat măsura controlului judiciar.