-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:32
No menu items!

Actrița Tamara Buciuceanu-Botez a primit premiul „Aristizza Romanescu”, acordat de Academia Română

spot_img

tamara buciuceanu botez

Actrița Tamara Buciuceanu-Botez a primit premiul „Aristizza Romanescu”, acordat de Academia Română.

La evenimentul ce a avut loc în Aula Academiei Române, Tamara Buciuceanu-Botez a declarat că oamenii trebuie să trăiască de parcă ar fi nemuritori.

Actriţa s-a arătat mândră că este româncă şi a mulţumit colaboratorilor săi şi familiei pentru sprijinul pe care i l-au acordat de-a lungul timpului.

Printre cei 58 de ani petrecuţi pe scena teatrului se strecoară şi 50 de ani de televiziune şi 25 în care a avut propriul cuplet, în fiecare an de Revelion. A primit numeroase premii, însă mereu a spus că cel mai important este dragostea publicului. Pentru el a călătorit 11 ani peste hotare, în 40 de oraşe de pe cele cinci continente.

În cadrul ceremoniei de la Academia Română au fost premiate personalităţi din toate domeniile de activitate, ştiinţifice, sociale şi artistice.

A.V.