3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:57
No menu items!

Actorul Bogdan Stanoevici, propus ministru în Guvernul Ponta III, a plecat din ţară în 1989 și a revenit după 22 de ani

spot_img

bogdan-stanoevici

Bogdan Stanoevici, propus pentru postul de ministru delegat pentru românii de pretutindeni, este de profesie actor, fiind cunoscut pentru roluri în „Sania albastră”, de Ioan Cărmăzan, „Noi, cei din linia întâi”, de Sergiu Nicolaescu, şi „Tertium non datur”, de Lucian Pintilie.

Născut pe 22 ianuarie 1958, la Bucureşti, Bogdan Stanoevici a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Capitală.

În anii ’80, actorul Bogdan Stanoevici a interpretat o serie de roluri principale în film şi în teatru şi era unul dintre cunoscuţii membri al grupului SONG. Era destinat unei cariere de succes.

Cu doar câteva luni înainte de Revoluţie, în 1989, Stanoevici a părăsit România în 1989, stabilindu-se în Franţa, unde şi-a continuat cariera actoricească. Bogdan Stanoevici a revenit în România în 2011.

În perioada 1977-1989, Bogdan Stanoevici a jucat în România în 13 lungmetraje, între care „Eu, tu, şi… Ovidiu” (1978), „Trandafirul galben” (1982), „Să mori rănit din dragoste de viaţă” (1984), „Secretul lui Nemesis” (1987), „François Villon – Poetul vagabond” (1987), „Destinaţia Mahmudia”, de Alexandru Boiangiu, „Melodii la Costineşti”, de Constantin Păun, „Noi, cei din linia întâi”, de Sergiu Nicolaescu, „Sania albastră”, de Ioan Cărmăzan, şi „Dans la cage”, de Bogdan Drăgulescu.

Din 1989, Stanoevici a jucat în pelicule precum „Illusions”, de Salah Sermini, „La guerre de vide”, de Nicolas Cabos, „Bac 14”, de Giovani Quene, „La Ferme”, de Mathieu Zeitindjioglou, „Half Spirit”, de Henri Barges, „Bingo”, de Maurice Illouz, „L’engrenage”, de Franck Nicotra, „Quicksand”, de John Makenzie, „Toronto R-V”, de Andra Nicols, şi „Tertium non datur”, de Lucian Pintilie.

De asemenea, în perioada 1979 – 1989, Bogdan Stanoevici a jucat, în România, în zece piese de teatru, printre care „Jocul dragostei şi al întâmplării”, de D. Galgotiu, „Aşteptând pe altcineva”, de Tudor Marascu, „Fata din andros”, de Grigore Gonţa, iar în 1991 a jucat în „Ces fous hypocrites”, de Bogdan Stanoevici, urmând spectacole precum „Faisons un reve”, de Jaques Lorcey, „Le systeme ribadier”, de Bogdan Stanoevici, „Les dix petits negres”, de Marc Lesage, „Dr. Jekill & Mr. Hyde”, de Marc Lesage, „Le Premier”, de Marc Lesage, „Les portes du ciel”, de Stephan Hillel, „Nietzsche, Wagner et autres Cruautes”, de Marc Lesage, iar în 2006 în „Love”.