3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 18:05
No menu items!

Activistele care au aruncat cu supă asupra unui tablou de Van Gogh, puse sub acuzare pentru vandalizare. Riscă până la cinci ani de închisoare

spot_img

Procurorii din Roma au deschis o anchetă după ce activişti ecologişti au aruncat săptămâna trecută cu supă asupra unui tablou de Van Gogh expus la Roma, au anunţat luni surse judiciare, transmite agenţia de presă ANSA, transmite Agerpres.ro.

Trei membri ai mişcării Ultima Generazione (”Ultima generaţie”) au aruncat vineri cu supă de legume asupra picturii maestrului olandez ”The Sower”, expusă la Palazzo Bonaparte, însă tabloul, care este protejată de un geam, nu a fost deteriorat, asemenea altor opere de artă devenite recent ţinte ale activismului climatic.

Carabinierii au precizat că cele trei femei ar putea fi puse sub acuzare pentru ”deteriorare, jefuire, vandalizare şi utilizarea ilicită a bunurilor culturale”.

Potrivit forţelor de ordine, dacă sunt găsite vinovate, riscă sentinţe de până la cinci ani de închisoare.

”Nu suntem neliniştiţi de anchetă şi vom continua întrucât dorim să arătăm responsabilităţile adevăraţilor infractori”, a declarat Michele, un membru al Ultima Generazione, pentru ANSA.

D.Consatntin