4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:22
No menu items!

Achiziție uriașă pentru transportul militarilor: Armata Română dă peste 31 de milioane de euro pe autobuze

spot_img

Armata Română a scos la licitație un contract colosal pentru “modernizarea parcului de vehicule și creșterea capacității de mobilitate și transport”. Va fi cumpărat un număr însemnat de autobuze pentru care Ministerul Apărării va plăti peste 31 de milioane de euro.

Potrivit anunțului de participare publicat în SEAP, Ministerul Apărării vrea să achiziționeze autobuze si autocare, valoarea totală estimată a acordului-cadru, care va fi încheiat pe 3 ani, fiind uriașă- 156.180.000 de lei.

În jur de 137 de mijloace de transport noi vor ajunge la București, Ilfov, Alba, Constanța și Târgu-Mureș.

“Obiectul acordului-cadru îl reprezintă achiziția, transportul și livrarea la sediul unităților militare beneficiare a unor autobuze cu 51 de locuri pentru pasageri”, se menționează în Caietul de sarcini, consultat de SursaZilei.

Toate costurile asociate furnizării produselor- inclusiv încheierea polițelor RCA, transportul și instruirea personalului- vor fi incluse în propunerea financiară.

Conform specificațiilor tehnice, autobuzele trebuie să poată “opera la parametrii de performanță impuși, în orice condiții de mediu, la temperaturi de minus 19 și plus 39 de grade Celsius”.

De asemenea, autovehiculele trebuie prevăzute cu cel puțin patru ieșiri de siguranță, iar ușile să se deschidă atât din interior cât și din exterior, chiar dacă este întreruptă alimentarea cu energie electrică.

Armata României are un buget de 8 miliarde de euro în 2024, din care 3 miliarde. pentru investiţii şi 5 miliarde euro pentru funcţionare-salarii, pensii şi bunuri şi servicii, conform bugetului Armatei publicat de Ministerul de Finanţe.

La investiţiile din bugetul propriu, se adaugă investiţii din fonduri europene.

„Principalele obiective de investiţii în infrastructură sunt: infrastructură statică în cazarmă; infrastructură baze aeriane, infrastructură“, menționau reprezentanţii MApN în propunerea de buget care a fost înaintată Parlamentului şi ulterior aprobată de forul legislativ.

De când Rusia a atacat militar Ucraina, România şi-a luat angajamentul să aloce 2,5% din PIB cheltuielilor militare pentru a dota Armata.

                                                                                                     Adina Bucur