3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024 - 3:24
No menu items!

Achizițiile de terenuri de la CNADNR, lăsate pe mâna unui recrut al Securității

spot_img

Șeful Direcției Achiziții Terenuri Acorduri Avize din CNADNR a fost recrutat de Securitate, dar a scăpat de verdictul de colaborator, pentru că informațiile date de el nu au afectat viața personală a celor vizați de organele de represiune

SRI - DOSARE

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a descoperit că Ion Cupanache, șeful Direcției Achiziții Terenuri Acorduri Avize din cadrul Companiei Naționale de Drumuri și Autostrăzi, a fost recrutat de Securitate.

Potrivit adeverinței CNSAS, Cupanache a semnat un angajament cu Securitatea pe 12 iunie 1989, având numele de cod „Vicol”. Motivul racolării acestuia a fost pentru a „furniza date despre o persoană lucrată prin dosar de supraveghere informativă și pentru asigurarea supravegherii unui punct de lucru de la Combinatul Poligrafic Casa Scânteii”.

Datele de pe pagina de internet a Secretariatului de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist din România ne arată că lon Cupanache deține și certificat de luptător REMARCAT împotriva regimului.

În ceea ce privește relația cu Securitatea, verificările CNSAS au stabilit că lon Cupanache a dat relații despre un anume V.M., personaj care era regizorul echipei artistice de la Combinatul Poligrafic.

Cunosc despre el că are o rudă plecată din țară, fapt pentru care a avut unele probleme la Teatrul Național unde este retribuit. Este un om bine pregătit cu vaste cunoștințe în domeniul teatrului care depune pasiune în cadrul echipei noastre îndrumându-ne și în viața de zi cu zi. Evită discuțiile cu caracter politic și are o poziție sănătoasă și principială față de politica statului nostru,

scria Vicol în nota adresată Securității, potrivit adeverinței CNSAS

 Cum informațiile date de Cupanache organelor de Securitate nu au îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului, CNSAS a decis ca acesta să nu primească verdict de colaborator al Securității.

Ion Cupanache este director de departament în CNADNR, iar soția lui lucrează la CESTRIN, în același domeniu. Sursa Zilei a scris că directorul Cupanache este în topul celor mai bine plătiți salariați ai Companiei, calificându-se pe locul patru, cu 12.300 de lei.

Cristi Ciupercă