1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:41
No menu items!

Achiziţiile publice, mai toxice decât în restul Europei

spot_img

Doar puţin peste un sfert din achiziţiile publice din România realizate în perioada 2009-2010 au fost ecologice. Este sub media impusă la nivelul Uniunii Europene începând încă din urmă cu doi ani, conform Raportului ‘Achiziţii verzi pentru dezvoltare durabilă’, prezentat, vineri, de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta (ASDD).

Astfel, după cum scrie în document, din datele obţinute de la nivelul a 17 instituţii şi autorităţi publice în perioada anilor 2009-2010, reiese faptul că s-a folosit cel puţin un criteriu APE (i.e. Achiziţii Publice Ecologice) în cazul a 26% din valoarea contractelor parafate de către aceste instituţii.

Realizatorii studiului sunt de părere că pentru a ajunge la ţinta de 50% APE impusă de Comisia Europeană, România trebuie să aibă o creştere a acestui tip de achiziţii de 10% pe an până în 2016, inclusiv.

La nivelul Uniunii Europene, piaţa achiziţiilor verzi însumează 880 miliarde de euro, însă ţinta impusă încă din 2010, ca în fiecare ţară 50% din totalul achiziţiilor publice să fie ecologice, nu a fost respectată de majoritatea statelor membre. Excepţie fac ţări, precum Suedia, Danemarca, Belgia şi Olanda, care au atins acest obiectiv, şi chiar l-au depăşit.

Conform raportului citat, numai prin adoptarea uneia dintre cele mai simple tipuri de achiziţie publică ecologică, Guvernul României ar putea salva anual de la tăiere cel puţin 10.000 de arbori mari, condiţia esenţială fiind ca toate ministerele să achiziţioneze şi să folosească numai hârtie reciclată.

În plus, ar putea fi economisiți, din calculele experţilor, 21 de milioane de euro dacă toate proiectele POSDRU ar folosi pe toată perioada de programare numai hârtie reciclată. De asemenea, aceleaşi proiecte ar fi putut evita cheltuirea a aproximativ 2,7 milioane de euro şi ar evita emisia a 109 820 tone de CO2 prin parcurgerea de modalităţi mai verzi de transport, precum călătoriile cu trenul şi alte mijloace de transport în comun.

România investeşte în achiziţiile publice aproape o cincime din PIB-ul ţării, fiind pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte atenţia acordată achiziţiilor ecologice, se precizează în raportul citat.