1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 19:58
No menu items!

Accidentată mortal de un microbuz şcolar în parcarea unei primării

spot_img

Femeia a fost lovită de microbuz în timp ce șoferul încerca să gareze mașina cu spatele

microbuz

O femeie în vârstă de 70 de ani a murit, vineri, după ce a fost lovită de un microbuz şcolar în parcarea din faţa primăriei localităţii vasluiene Ştefan cel Mare, în momentul în care şoferul încerca să parcheze maşina cu spatele.

„Din ce spun martorii, şoferul nu a observat-o pe bătrână, care a intrat într-un unghi mort imediat după ce a traversat strada cu găleţile cu apă. Microbuzul nu era cu elevi în momentul producerii accidentului, şoferul încercând să parcheze în faţa primăriei”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX primarul comunei Ştefan cel Mare, Mihai Moraru.

La locului accidentului a ajuns şi o ambulanţă SMURD, însă echipajul medical nu a mai putut să o salveze pe femeie.

Poliţiştii vasluieni au început o anchetă în acest caz, şoferul microbuzului fiind cercetat pentru ucidere din culpă.