Victimele au primit primul ajutor
Accident grav în care două mașini s-au ciocnit violent. Victimele au fost încarcerate, iar pompierii au fost nevoiți să intervină pentru a le scoate din fiarele contorsionate, acordându-le și primul ajutor. Acesta a fost scenariul primei etape a unei competiții naționale a pompierilor desfășurate în Capitală.
Pompierii de la cinci inspectorate pentru situații de urgență s-au întrecut, joi, în Capitală în „Competiția naționala de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat”, etapa zonală.
Concursul organizat de ISU București s-a desfășurat în parcarea unui hypermarket din cartierul Berceni. La această etapă au participat inspectoratele pentru situații de urgență din Ialomița, Călărași, Teleorman, Giurgiu și București.
În cadrul competiţiei, fiecare echipă a avut de rezolvat două scenarii: unul de descarcerare a unei persoane dintr-un autoturism după producerea unui accident rutier, iar cea de-a doua probă a constat în acordarea primului ajutor medical. Echipele au fost formate din șapte membri, pompieri paramedici. Scenariile au fost diferite pentru fiecare dintre probe.
Competiţia a ajuns la ediţia a treia. La precedentele ediţii, ISU Bucureşti a ajuns în finală şi a obţinut locuri pe podium: în 2013 locul 3 la proba de acordare a primului ajutor, iar în 2012, locul 1 la prim ajutor şi locul 3 la descarcerare.
Andrei Tudor