Patru persoane au fost rănite, luni dimineață, într-un accident în care au fost implicate trei camioane și patru autoturisme, pe DN7-Râmnicu Vâlcea.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, accidentul a avut loc pe DN 7 Sibiu – Râmnicu Vâlcea, la kilometrul 237+400, în zona localității Câineni, din județul Vâlcea.
Patru persoane au suferit leziuni în urma evenimentului rutier, în care au fost implicate trei autocamioane și patru autoturisme.
Circulația este întreruptă în ambele sensuri.