11.1 C
București
luni, 4 noiembrie 2024 - 20:14
No menu items!

Accident în lanț la Mehedinţi, din cauza poleiului

spot_img

Traficul rutier este blocat, vineri dimineaţă, pe Drumul Naţional 6, în judeţul Mehedinţi, în urma unui accident în care au fost implicate nouă autovehicule. Incidentul s-a produs în jurul orei 5.30 din cauza poleiului, în comuna Tâmna, satul Faţa Cremenii. Trei persoane au fost rănite.

Conform şefului Poliţiei Rutiere Mehedinţi, comisar Gabriel Lică, cel care a derapat primul a fost un tir încărcat cu bovine . Acesta s-a răsturnat, apoi alte cinci autotrenuri şi trei autoturisme, care nu au putut frâna la timp, s-au ciocnit. În urma accidentului, trei persoane au fost rănite şi transportate la Spitalul Judeţean din Drobeta-Turnu-Severin, medicii spunând că sunt în stare stabilă.

Principala cauză a accidentului este poleiul. Șoferii acuză Compania de Drumuri Naţionale că până la producerea accidentului nu a intervenit cu niciun utilaj pentru a împrăştia material antiderapant pe şosea.

Şefu Poliţiei Rutiere Mehedinţi a precizat că din acest motiv administratorul drumului va fi amendat de către poliţie şi va fi menţionat în procesul-verbal de constatare a accidentului ca fiind responsabil pentru rănirea celor tei persoane.

D.M.