-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:46
No menu items!

Accident groaznic în India. Cel puțin 44 de oameni și-au pierdut viața

spot_img

Cel puţin 44 de persoane au murit duminică, în statul himalayan Uttarakhand, în nordul Indiei, într-un accident de autocar, care s-a răsturnat într-un defileu, a anunţat poliţia, relatează AFP.

Echipe de salvare au fost mobilizate la locul dramei, în districtul accidentat Pauri Garhwal, la nord-est de New Delhi. „Patruzeci şi patru de persoane au murit în accident. Cel puţin alte trei au fost rănite. Salvatorii îşi continuă munca”, a declarat pentru AFP Deepesh Chandra Kala, un reprezentant local în domeniul gestionării catastrofelor.

„Şoferul a pierdut controlul autocarului şi a ieşit de pe drum într-o vale adâncă. Sub forţa impactului, vehiculul s-a rupt în două şi zace în prezent într-un mic râu, pe fundul văii”. Pentru moment autorităţile nu cunosc cauza exactă a accidentului.

„Sunt extrem de trist în urma accidentului de autobuz din Pauri Garhwal, Uttarakhand. Transmit concoleanțe familiilor greu încercate. Mă rog pentru recuperarea celor răniți. Autoritățile acordă tot ajutorul necesar la fața locului”, a spus prim ministrul indian, Narendra Modi.

Drumurile indiene sunt printre cele mai sângeroase din lume, iar accidentele mortale sunt frecvente în regiunea himalayană. Peste 160.000 de persoane mor anual în accidente rutiere. Starea căilor rutiere, vechimea vehiculelor şi condusul periculos sunt factorii care explică acest bilanţ.

Alex Militaru