-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:43
No menu items!

Accident grav la Piteşti: Doi morţi şi şase răniţi după ce o ambulanţă BGS s-a ciocnit cu un autoturism

spot_img

293551-smurd

Două persoane au murit, iar alte şase au fost rănite, marţi, după ce o ambulanţă BGS care transporta la dializă şase pacienţi s-a ciocnit cu un autoturism, pe un bulevard din Piteşti.

Accidentul a avut loc la ieşirea din Piteşti spre Bascov, pe bulevardul Nicolae Bălcescu, unde o ambulanţă BGS s-a ciocnit cu un autoturism care a intrat pe contrasens.

În urma impactului, doi pacienţi aflaţi în ambulanţă au murit, iar alte şase persoane – cinci pacienţi din ambulanţă şi şoferul autoturismului – au fost rănite, una dintre ele fiind în stare gravă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, locotenent Mădălina Epure, în autoturismul implicat în accident se aflau şoferul şi şapte pacienţi. „Este un accident cu opt victime. Un bărbat a murit pe loc, iar un altul a decedat în timpul manevrelor de resuscitare, ambii fiind din ambulanţa BGS. Alte şase persoane au fost rănite şi sunt transportate la Spitalul Judeţean din Piteşti. Ambulanţa BGS s-a răsturnat în urma accidentului, iar la faţa locului au ajuns mai multe salvări şi echipajul de descarcerare al ISU”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul în zonă este blocat pentru a permite accesul ambulanţelor şi al pompierilor militari.

În urma accidentului, trei maşini parcate au fost avariate.

R.D.