1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:24
No menu items!

Accident grav la Galați. Trei femei, lovite de autobuz pe trecerea de pietoni

spot_img

Un autobuz al societății gălățene de transport public a lovit, sâmbătă, trei femei care traversau strada pe trecere.

Accidentul a avut loc pe strada 1 Decembrie 1918, din orașul Galați.

Un bărbat cu vârsta de 48 de ani, în timp ce conducea un autobuz al societății locale de transport public, a accidentat trei femei, cu vârstele de 54, 55 și 67 de ani, care traversau strada pe marcajul pietonal semaforizat.

Dintre persoanele rănite, doar cea cu vârsta de 55 de ani a fost preluată și dusă la spital de un echipaj de la ambulanță, conform IPJ Galați.

În autobuz se aflau 40 de persoane și niciuna dintre acestea nu a suferit vreo leziune.

La testarea cu aparatul etilotest a șoferului rezultatul a fost negativ.

Polițiștii vor întocmi un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

                                                                                                       Adina Bucur

SURSA FOTO: viata-libera.ro