4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 16:59
No menu items!

Accident grav în Constanța. Un tânăr a murit și alte 6 persoane sunt rănite, după ce o mașină s-a izbit de un stâlp

spot_img

Un tânăr a murit, joi dimineață, într-un cumplit accident produs în Constanţa. Un Mercedes a intrat într-un gard şi într-un stâlp. Alte șase persoane au fost rănite și au ajuns la spital.

Accidentul s-a produs la ieşire din Constanţa spre Ovidiu, în zona sensului giratoriu cu drumul către Palazu Mare.

Tânărul, de 24 de ani, care şi-a pierdut viaţa se afla într-un autoturism marca Mercedes alături de alte şase persoane.

În zona sensului giratoriu de la Palazu, şoferul a pierdut controlul direcţiei, iar maşina a intrat într-un gard, pe care l-a rupt, şi s-a oprit într-un stâlp aflat în curtea unei reprezentanţe auto.

Poliţiştii Serviciului Rutier Constanţa au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

„Astăzi, 18 august, în jurul orei 05.30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, la intersecția DN 2A cu strada Dumbrăveni, dinspre municipiul Constanța către orașul Ovidiu.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism, condus de un bărbat, de 62 de ani, ar fi pierdut controlul asupra direcției către dreapta, ar fi pătruns în curtea unei societăți comerciale, unde ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de susținere al siglei firmei respective.

În urma impactului, a rezultat decesul, la fața locului, a unui bărbat de 24 de ani, vătămarea corporală gravă a conducătorului auto și a doi pasageri din autoturism (un bărbat de 36 de ani și o femeie de 18 ani), precum și vătămarea corporală ușoară a 3 pasageri din autoturism, de 18, 22, respectiv 24 de ani.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa.

                                                                                                                   Adina Silav

SURSA FOTO: Antena 3