-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:28
No menu items!

Accident GRAV în Bacău. Un autobuz a fost lovit de un autoturism

spot_img

Şase persoane au ajuns la spital, vineri dimineaţă, în urma unui accident produs pe DN 2 Adjud – Bacău, în localitatea Nicolae Bălcescu, după ce un autoturism a lovit un autobuz.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău, accidentul s-a produs în jurul orei 07.30, pe DN 2 (E85) Adjud – Bacău, când un autoturism Skoda, în care se aflau patru persoane, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un autobuz care făcea curse regulate pe ruta Bacău-Gioseni.

În urma impactului, trei pasageri ai autoturismului și șoferul mașinii şi doi călători din autobuz au fost răniți şi au fost transportați cu ambulanţele la spital. Potrivit medicilor, șoferul maşinii este în starea cea mai gravă.

Pentru scoaterea răniţilor din autoturism a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare.

Circulaţia a fost restricţionată temporar pe un sens.

Poliţiştii fac în continuare cercetări la faţa locului pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.