-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:01
No menu items!

Accident feroviar în Gara CFR Galaţi. Patru persoane au fost rănite, două sunt în stare gravă. Ministrul Grindeanu cere verificări și măsuri rapide

spot_img

Un accident feroviar a avut loc, sâmbătă seara, în Gara CFR Galaţi, iar patru persoane au fost rănite, doi călători şi doi angajaţi ai CFR. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a cerut verificări rapide și măsuri urgente de la conducerea CFR Călători.

Potrivit IPJ Galaţi, accidentul s-ar fi produs după ce locomotivei care făcea manevre i s-a defectat sistemul de frânare şi a intrat în vagonul de călători al unui tren care circula pe ruta Galaţi Buzău.

CFR Călători a informat că ”în această seară, 25 martie 2023, în stația Galați, la cuplarea locomotivei la garnitură pentru formarea trenului Regio 7576 în relația Galați – Mărășești a fost tamponat primul vagon.

Totodată au fost avariate locomotiva și vagonul.

Cauzele care au generat acest accident vor fi stabilite de echipa de cercetare aflată la fața locului”, se arată în comunicat.

Accidentul s-a soldat cu patru victime, dintre care doi sunt călători şi doi sunt angajaţi ai CFR. Printre victime se află o  femeie care a intrat în stop cardio respirator, un bărbat rămas încarcerat, iar dintre angajații CFR, sunt răniți şeful de tren şi mecanicul locomotivei.

La faţa locului au intervenit echipaje de la SMURD, Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi Poliţia Transporturi Galaţi.

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, solicită verificări și măsuri rapide din partea CFR Călători, în urma accidentului produs în această seară în Gara Galați.

„Am cerut celor de la CFR Călători să acorde sprijin echipajelor ISU care intervin și acordă ajutor celor răniți. În plus, am solicitat companiei să comunice rapid informațiile relevante opiniei publice. Urmează o anchetă privind acest accident feroviar. I-am cerut directorului general al CFR Călători să prezinte urgent explicații și să vină cu soluții pentru ca astfel de situații să nu se mai repete„, a precizat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Foto Antena 3 CNN