3.8 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 2:44
No menu items!

VIDEO. Accident cu bolizi de lux la filmările pentru „Cursa”, în București. Trei persoane au ajuns la spital

spot_img

Trei persoane au ajuns la spital, în Capitală, după un accident petrecut în timpul filmărilor pentru „Cursa”, un lung-metraj despre cursele ilegale de mașini.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 22.00, pe Bulevardul Doina Cornea, în apropiere de Pasajul Basarab. 

Răniți au fost 2 cascadori și un cameraman.

Mai multe artere principale din Capitală au fost închise – la cerere – în ultimele săptămâni, pe timp de noapte, pentru turnarea acestui lung-metraj. Bolizii cu care sunt filmate scenele sunt conduși de cascadori.

Codin Maticiuc a anunțat că persoanele implicate sunt în afara pericolului.

Poliția Capitalei a prezentat, luni, circumstanțele producerii accidentului.

„Ieri, 25 august 2024, în jurul orei 22.00, polițiști din cadrul Secției 20 Poliție au fost sesizați, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 6, a avut loc un accident între două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițisti din cadrul subunității, care au stabilit faptul că, pe segmentul de drum anterior menționat, ce era închis circulației publice, în conformitate cu avizul comisiei tehnice de circulație, din cadrul Primăriei Municipiului București, se derulau activități de filmare.

Menționăm faptul că artera respectivă era semnalizată corespunzător și asigurată de către un dispozitiv, format din polițiști rutieri.

În eveniment au fost implicate două autoturisme, pe unul dintre ele fiind montat echipamentul de filmare.

În acest context, un autovehicul a lovit bordura ce delimitează partea carosabilă de partea pietonală, moment în care a fost acroșat din spate de către cealaltă mașină. Precizăm faptul că ambii șoferi se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Ca urmare a evenimentului, trei persoane, doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 23 și 56 de ani, au fost transportate la un spital pentru îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea măsurilor legale  de securitate și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6″, au precizat polițiștii.

                                                                                                              Adina Bucur