4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:01
No menu items!

Acces mai bun la tratament fără interferon pentru bolnavii cu Hepatita C

spot_img

Protocolul de prescriere a tratamentelor fără interferon acordate gratuit pacienților cu Hepatita C – în baza contractelor cost-volum-rezultat derulate de CNAS până la finalul lunii mai 2018 – a fost simplificat și clarificat, astfel încât medicii să poată oferi tratamente tuturor pacienților eligibili.

„Recent, Comisia de specialitate din Ministerul Sănătății a revizuit protocoalele terapeutice de prescriere a tratamentelor și sperăm ca noua formă a acestor protocoale să fi clarificat nelămuririle care s-au format. Deși limitele financiare ne-au impus să etapizăm tratamentul fără interferon în funcție de stadiul fibrozei pacienților, în primul contract cost-volum-rezultat am reușit să tratăm 5.800 de pacienți, iar în actualul contract în derulare, care se încheie la sfârșitul lunii aprilie avem o țintă de 12.000 de pacienți”, a declarat Răzvan Vulcănescu, președintele CNAS. 

Contractele cost-volum-rezultat în vigoare sunt destinate tratamentului necesar unui număr de 10.000 de  pacienți  care au stadiile de fibroză F2, F3 și F4 și pentru 2.000 de pacienți care suferă de ciroză hepatică decompensată, cu virusul hepatitic C.

Anul trecut, Asociația Echitate în Sănătate (AES) a facilitat dialogul între reprezentanții CNAS  și  medicii prescriptori – medici specialiști infecționiști și gastroenterologi – , prin organizarea unor întâlniri în cele 11 centre în care se acordă tratamentul fără interferon. În urma  acestui dialog, AES a întocmit un raport care a însumat toate propunerile medicilor pentru ca protocolul terapeutic inițial să fie clarificat și simplificat, pentru un mai bun acces la tratament al pacienților.

Modificările aduse protocoalelor de prescriere a acestor tratamente au fost aprobate printr-un Ordin comun al  Ministerului Sănătății și CNAS, Ordinul nr.89/300/25 ianuarie 2018, care aintrat în vigoare la începutul lunii februarie 2018, când a fost publicat în Monitorul Oficial.

Conform noilor reglementări, medicii specialiști pot lua în calcul stadiul de fibroză relevat de investigațiile pe care pacientul le-a făcut anterior prezentării la medic pentru obținerea tratamentului.  Până la apariția aceste reglementari, gradul de fibroză, elementul cel mai important în baza căruia se stabilește accesul la tratament, putea fi atestat doar de Fibromax, investigație realizată în baza unui voucher gratuit acordat de medic. Această modificare a intervenit din cauza deselor situații în care pacienții reclamau faptul că stadiul de fibroză indicat de Fibromax era diferit de cel indicat de investigațiile anterioare. De asemenea, protocoalele lasă acum la aprecierea medicului specialist necesitatea efectuării unor investigații, precum endoscopia, care în forma inițială protocoalelor terapeutice erau obligatorii pentru toți pacienții. 

Modificările aduse protocoalelor terapeutice asigură un acces mai bun la tratament pacienților cu Hepatită C care se înscriu în criteriile de eligibilitate prevăzute de contractele în vigoare. Mai mult, faptul că acum medicul specialist este cel care decide asupra necesității efectuării unor anumite investigații pentru diagnosticarea corectă a pacienților duce la scurtarea timpului de întocmire a dosarelor și, implicit, la un acces mai rapid la tratament.

Tratamentele fără interferon se acordă pacienților cu Hepatita C în 11 centre din țară: București, Constanța, Cluj Napoca, Craiova, Timișoara, Galați, Iași, Târgu Mureș, Brașov, Oradea, Sibiu. 

Până în prezent, aproape 6000 de pacienți au beneficiat de tratamente fără interferon.

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) cere Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Ministerului Sănătăţii ca, în cadrul noului contract cost-volum-rezultat, să ia în considerare accesul la tratamentul fără interferon pentru toţi pacienţii care suferă de Hepatita C, indiferent de stadiul în care se află.

DESPRE  HEPATITA C

Este o boală transmisibilă pentru care nu există vaccin.

Peste 70% dintre persoanele care suferă de Hepatita C nu prezintă simptome evidente!

Vestea bună este ca Hepatita C este  este tratabilă și vindecabilă. În anul 2017, 99,32% dintre pacienții tratați de infecție HCV cu tratamente inovatoare s-au vindecat.

Hepatita C este cauzată de infecția cu virusul hepatitic C (VHC) care determină inflamația și lezarea ficatului.

Virusul (VHC)  se transmite prin sângele unei persoane infectate, prin :

  • utilizarea de instrumentar nesterilizat corespunzator:  ace, seringi şi alte instrumente de uz medical, stomatologic sau cosmetic, care pot veni în contact cu sângele;
  • folosirea în comun a obiectelor de igienă personală care pot veni în contact cu sângele (periuţe de dinţi, aparate de ras, truse de manichiură etc.);
  • utilizarea în comun de ace şi seringi pentru drogurile injectabile;
  • realizarea de piercinguri şi tatuaje cu ace şi instrumente nesterile.

Virusul hepatitic C supraviețuieste în sângele uscat până la 3 luni.

Mai rar, se transmite  prin contact sexual neprotejat cu o persoană infectată sau de la mamă la făt.

E bine de știut ca Hepatita C NU se transmite prin:

  • Aer, strănut, tuse
  • Îmbrățișări
  • Sărut
  • Apă sau alimente
  • Tacâmuri, veselă, pahare
  • Folosirea toaletelor.