-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:37
No menu items!

Academia de Studii Economice serbeză centenarul

spot_img

Academia de Studii Economice serbeză centenarul

În acest an, Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti sărbătorește 100 de ani de la înfiinţare, organizând o serie de evenimente în acest an universitar, a declarat rectorul instituţiei de învăţământ superior, Pavel Năstase.

„Evenimente vor avea loc pe tot parcursul acestui semestru al anului universitar, dar avem o săptămână, între 2 şi 6 aprilie, când vor fi concentrate principalele evenimente precum un Senat festiv şi alte evenimente legate de această sărbătoare”, a spus Năstase.

Potrivit rectorului ASE, aniversarea reprezintă un moment de bilanţ, de analize şi de repoziţionare a universităţii. În ceea ce priveşte perspectivele instituţiei de învăţământ superior, Năstase afirmă că acestea sunt greu de conturat în situaţia în care nu există resurse financiare. „În lipsă de resurse nu se poate spune nimic. Gânduri putem să avem, putem să visăm, dar fără resurse financiare este greu de spus. Bugetul este din ce în ce mai mic”, a adăugat Năstase.

Rectorul ASE a mai arătat că instituţia pe care o conduce îşi doreşte să-şi menţină poziţia obţinută în urma evaluărilor făcute de experţi străini şi să-şi crească vizibilitatea pe plan internaţional. „În momentul de faţă noi suntem evaluaţi ca universitate de cercetare avansată şi educaţie, conform evaluărilor făcute de experţi de la European University Association, şi ţinta noastră este aceasta, de a ne menţine pe această poziţie şi de a creşte vizibilitatea la nivel internaţional. În ultima vreme sunt o serie de târguri educaţionale pe domeniul învăţământului superior care se organizează la Bucureşti, iar studenţii care au bani studiază la universităţi din afară şi atunci, dacă noi nu suntem pregătiţi să contrabalansăm această provocare, nu vom mai avea în viitor studenţi sau nu vom mai avea studenţii pe care i-am avut acum cinci ani”, a mai pus Năstase.

Academia de Studii Economice din Bucureşti a fost înfiinţată prin Decret Regal la 6 aprilie 1913, din iniţiativa lui Nicolae D. Xenopol, ministrul Industriei şi Comerţului, sprijinit de un grup de tineri economişti formaţi la universităţi prestigioase din Germania, Franţa şi Anglia, fiind prima prima instituţie de învăţământ economic superior din România.

La început, instituţia a purtat numele de Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale. Instituţia funcţionează sub denumirea actuală din anul universitar 1967-1968.

 Potrivit reprezentanţilor instituţiei de învăţământ superior, evenimentele ocazionate de aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea acesteia vor debuta în perioada 20-21 martie, cu târgul „ASE Job&Internship Fair”, primul eveniment de acest tip organizat de universitate. În ceea ce priveşte evenimentele din perioada 2-6 aprilie, acestea vor include deschiderea unui muzeu al ASE, primirea unor invitaţi străini, precum şi un concert.

O.D.