-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:56
No menu items!

Acțiunile Hidroelectrica vor fi vândute la bursă

spot_img

Guvernul a promis Fondului Monetar Internaţional (FMI) că trei luni după ce Hidroelectrica va ieși din insolvență, va publica prospectul de vânzare pe bursă a 10% din acţiunile companiei şi că oferta va fi lansată o lună mai târziu.

Planul pentru listarea Hidroelectrica a fost anexat la scrisoarea de intenţie transmisă FMI în urma misiunii de evaluare din luna august, după vizita pentru cea de-a șasea evaluare a acordului de tip preventive cu România.

Consiliul de conducere FMI a aprobat pe 22 iunie cea de-a cincea evaluare a acordului de tip preventiv cu România. Ca urmare a finalizării evaluării, a fost pusă la dispoziție o nouă tranșă, de 519,4 milioane euro, totalul fondurilor disponibile pentru România ajungând astfel la 2,67 miliarde euro.

Suma totală stabilită în acordul preventiv este de 3,73 miliarde euro.

Acordul stand-by a fost aprobat pe 25 martie 2011 şi a intrat în vigoare pe 31 martie 2011 şi permite autoritaăţilor române să tragă tranşele doar dacă au nevoie.

Listarea la bursă a Hidroelectrica era programată pentru cel târziu la mijlocul lunii octombrie a acestui an, potrivit angajamentelor anterioare ale Executivului.

La 20 iunie, Hidroelectrica a intrat însă în insolvenţă la solicitarea Consiliului de Administraţie, care şi-a motivat cererea prin scăderea cifrei de afaceri şi creşterea datoriilor pe fondul unui „dezastru de management” şi al secetei din 2011.

Anul trecut, Hidroelectrica a livrat preferențial energie de 1,52 miliarde de lei (360 milioane de euro), în scădere cu 300 de milioane de lei faţă de 2010, contractele bilaterale reprezentând jumătate din vânzările companiei de stat în anul trecut.

Listarea Hidroelectrica va fi realizată printr-o majorare a capitalului companiei. Fondul Proprietatea deţine 19,94% din acţiunile Hidroelectrica şi îşi va putea menţine participaţia dacă va subscrie 2,49% din titlurile emise în cadrul majorării de capital.

În documentul transmis FMI, Guvernul şi-a luat şi angajamentul de a vinde pe bursa de profil OPCOM cantitatea de electricitate devenită disponibilă în urma renegocierii sau rezilierii contractelor bilaterale.

În vara acestui an, premierul Victor Ponta afirma că Hidroelectrica va reveni pe piaţa normală a energiei în toamna acestui an.