4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:06
No menu items!

Abuzuri sexuale și bătăi reclamate de minori la telefonul copilului

spot_img

Peste 122.000 de apeluri au fost primite, de la începutul anului, la Telefonul Copilului. Numărul celor care au beneficiat de serviciile asociaţiei s-a dublat faţă de 2011, iar cazurile de abuz sexual asupra copilului au fost cu 43 la sută mai multe. „Cu sprijinul asistenţilor sociali şi psihologilor organizaţiei au fost adoptate cele mai bune soluţii pentru stoparea abuzului şi înlăturarea efectelor negative produse de situaţia traumatizantă, iar cu sprijinul instituţiilor abilitate agresorii sunt condamnaţi pentru faptele săvârşite”, se arată într-un comunicat de presă. Asociaţia precizează că 3.635 dintre cazurile înregistrate au necesitat intervenţia instituţiilor abilitate, precum şi consilierea şi monitorizarea continuă a specialiştilor de la Telefonul Copilului, 45 la sută dintre aceste cazuri fiind situaţii grave de abuz asupra copilului. „Formele de abuz sesizate cel mai des au fost: 39,61 la sută molestare fizică, 28,03 la sută neglijare, 14,45 la sută abuz emoţional şi 9 la sută abuz sexual asupra minorilor, exploatare prin muncă, tentative de suicid în rândul copiilor, privare de libertate, trafic de minori”, se mai arată în comunicat. D.M.