-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:39
No menu items!

Absenteismul se învaţă la şcoală DOCUMENTAR

spot_img

Absenteismul este o problemă arhicunoscută a învățământului românesc, însă Ministerul Educației amână parcă la nesfârșit înăsprirea sancțiunilor pentru elevii care aleg să nu treacă prea des pe la școală și pentru profesorii care sunt complici, prin motivarea ilegală a absențelor.

Drumul către şcoală e pavat cu bune intenţii

Numai la nivel de Capitală, lunar se înregistrează o medie de două milioane de absențe, dintre care jumătate sunt motivate de profesori, potrivit Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB). Chiar dacă metodologia prevede sancțiuni clare pentru directorii și profesorii școlilor unde sunt motivate absențe în lipsa unei scutiri de la medic, nu a existat încă un caz în care să fie sancționat un cadru didactic pentru această abatere. “Măsurile sunt clare. La 20 de absențe nemotivate, se scade nota la purtare și se cheamă părintele la școală. Când se constată că la o unitate școlară se înregistrează un număr exagerat de absențe, inspectorul care se ocupă de respectiva unitate va verifica toate documentele, cataloage, adeverințe medicale etc. Directorii știu că îi avem în vedere. Nu a existat însă un caz în care să fie demis directorul din cauza motivării ilegale a absențelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISMB, Marian Banu, pentru Sursa zilei

Proiectul uitat

Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, spune că a lăsat la Ministerul Educației, în perioada în care a asigurat interimatul la șefia învățământului, în primăvara acestui an, un proiect care ar duce la diminuarea absenteismului  în școli. “Este nevoie de o modificare a regulamentului de desfășurare a activității în unitățile de învătământ. Când am plecat de la Ministerul Educației am lăsat un proiect aproape finalizat de asigurare a siguranței în școli. Am avut numeroase discuții , pe această temă, cu profesori și elevi.  Multe dintre aceste măsuri, propuse de profesori, se regăsesc  în proiect. Introducerea obligatorie a uniformei școlare, pentru identificarea elevilor în afara unitații, și ore de recuperare a cursurilor pierdute, în biblioteca școlii, plătite de părinții celor care absentează, erau o parte dintre măsurile propuse. Acestea trebuie aprobate însă de fiecare unitate în parte”, a declarat pentru Sursa Zilei Liviu Pop. Acesta a mai spus că proiectul ar trebui promovat cât mai repede și că are încredere în actualul ministru, Ecaterina Andronescu, va realiza acest lucru.

Secretarul de stat pe învățământ preuniversitar, Stelian Fedorca, afirmă că nu se va mai repeta numărul mare de absențe înregistrate anul trecut, deoarece au fost redeschise o parte din școlile desființate în timpul mandatului fostului ministru al Educației, Daniel Funeriu. “A fost o situație, să o numesc cel puțin neobișnuită. Au desființat școli, dar nu au asigurat transportul elevilor care fac naveta. Am rezolvat problema cu transportatorii. Acum, elevii vor putea să ajungă la școală și am încredere că nu se va mai înregistra același număr de absențe”, ne-a declarat Fedorca. Oficialul MECTS spune, pe de altă parte, că nu are cunoștință de proiectul lui Liviu Pop.

Dezastrul educaţional

Conforma unei statistici a Ministerului Educaţiei, elevii din învăţământul preuniversitar au înregistrat peste 47 milioane de absenţe în anul şcolar 2011-2012, la nivel naţional.

Cele mai multe absenţe au fost înregistrate în luna noiembrie a anului trecut şi anume 7.415.562 absenţe. Pe locul doi se plasează luna octombrie a aceluiaşi an, când au fost consemnate 7 363 037 absenţe şi apoi luna martie 2012, când elevii au avut 6 920 653 absenţe.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, dintre cele 47 291 789 absenţe ale elevilor din învăţământul preuniversitar în anul şcolar anterior, mai mult de 80% au fost motivate.

Conform statisticii, anul trecut s-au înregistrat în medie 2,19 absenţe nemotivate pe elev. Cele mai multe absenţe nemotivate au fost în luna octombrie a anului trecut, când a fost înregistrată o medie de 2,83 absenţe nemotivate pe elev. Urmează luna noiembrie a anului trecut, cu o medie de 2,71 absenţe nemotivate pe elev, şi luna ianuarie a acestui an, cu o medie de 2,51 absenţe nemotivate pe elev. (Liviu Moşoiu)