-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:53
No menu items!

Abrambureală. Structura anului şcolar se schimbă din nou. Vezi cum

spot_img
Diriguitorii sistemului de învăţământ din România sunt consecvenţi dintr-un singur punct de vedere: a fi inconsecvent. De la mandat la mandat şi de la an la an sistemul suportă noi şi noi modificări. Acum se schimbă din nou structura anului şcolar.
Anul şcolar 2013 – 2014 începe pe 16 septembrie 2013 şi se termină pe 20 iunie 2014, având 36 de săptămâni de studiu (176 de zile de lucru), cu două zile de lucru mai puţine ca anul trecut. De asemenea, cele două semestre ale noului an şcolar au fost egalizate prin scurtarea vacanţei de vară şi lungirea perioadei de studiu a primului semestru.
Anul şcolar 2013 – 2014 numără 176 de zile de studiu în loc de cele 178 de anul trecut, iar Ministerul Educaţiei a egalizat cele două semestre scurtând vacanţa de iarnă. Dacă anul trecut, aceasta a ţinut aproape o lună (22 dec. – 13 ian.), anul acesta, vacanţa de sărbători are puţin peste două săptămâni (21 dec. – 5 ian.).
Un alt lucru pe care l-a făcut ministerul a fost lungirea semestrului I, la care s-a adăugat o perioadă de studiu după vacanţa de iarnă (6 ian. – 31 ian.), ce nu a existat anul trecut, când semestrul al doilea a început pe 14 ianuarie, după vacanţa de iarnă. Clasele terminale din învăţământul liceal au 37 de săptămâni în anul şcolar 2013 – 2014, dintre care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, patru fiind dedicate desfăşurării Bacalaureatului.
Cursurile claselor terminale se încheie în data de 30 mai 2014, se arată în structura anului şcolar publicată de Ministerul Educaţiei. Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 13 iunie 2014.
Ștefan Tănăsescu