1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:13
No menu items!

Abandonarea „pisicuţei”

spot_img

SR Stanescu

  • Sorin Roșca Stănescu

Dacă este reală, se va lăsa cu urmări. Grave. Pentru protector. Sau pentru fostul protector. Doamnei Elena Udrea i-ar putea fi imputate multe lucruri. Dar nu și lipsa de curaj. Un curaj care, așa cum s-a văzut în trecut, poate merge până la inconștientă. Și, de asemenea, nu poate fi acuzată de lipsă de memorie. Și nici de lipsă de inteligență. Dacă Traian Băsescu o abandonează cu adevărat, ea se va simți lovită în tot ce are mai scump. Și, la rândul ei, se va răzbuna amarnic.

Este cu neputință ca experimentatul om politic, mai marele șmecherilor din ultimii douăzeci şi cinci de ani, Traian Băsescu, să nu ştie şi el ceea ce ştie şi poate înțelege o țară întreagă. O femeie ca Elena Udrea, care și-a dăruit tot ce are mai frumos și mai bun, punându-se în slujba omului Traian Băsescu, dar și a animalului politic Traian Băsescu, fiindu-i până la capăt fidelă, fără niciun fel de excepție, nu va ierta niciodată vreo o trădare a acestuia.

Dar tocmai fiindcă acesta este un fals secret, ceea ce afirm eu ştie şi Traian Băsescu. Dacă cineva se pune în locul lui, până una-alta, va reacționa la fel. Mă refer la reacția publică. Va spune că se ocupă de familie. Că se află, după zece ani de mandate prezidenţiale istovitoare, în vacanță. Bucurându-se de nepoți. Și chiar de soție, la care se întoarce, din nou, după o cursă lungă. Dar tot punându-mă în locul lui Traian Băsescu, cred că prudența, instinctul de conservare, m-ar obliga să fac, în realitate, cu totul și cu totul altceva decât ceea ce afirm în spațiul public.

Mare lucru dacă nu Traian Băsescu, care de regulă una spune și alta face, nu își ocupă, de fapt, timpul apăsând pe butoane. Ce butoane? Cele pe care le are, în mod real, la dispoziție. Și cum Traian Băsescu nu s-a ținut de cuvânt în viață lui și cum el a trăit din trădare, e greu de presupus că atunci când și-a plasat oamenii în funcții cheie s-a așteptat la altceva decât la o viitoare trădare. Cu alte cuvinte, cred că și-a luat o serie întreagă de mijloace de precauție. Astfel încât, dacă îi este atins teritoriul, să poată riposta atât de năpraznic, încât toți cei șantajați sau șantajabili să încerce să mențină o zonă de protecţie în jurul lui.

Problema este dacă Elena Udrea face sau nu parte din această zonă de protecţie. Dacă da, Băsescu, în aceste zile, tace și face. Dacă nu, distinsa doamnă se va răzbună. Eu știu din literatură – este adevărat, în viață nu mi s-a întâmplat așa ceva – că o femeia, care ți-a fost până la capăt fidelă, te va pedepsi cumplit dacă o trădezi. Așa că, abandonarea „pisicuţei” mi se pare fie imposibilă, fie un gest de sinucidere programată din partea lui Traian Băsescu.