-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:45
No menu items!

A patra rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina. Moscova refuză orice „pronostic”, Kievul crede că un acord de pace este posibil

spot_img

Delegațiile Ucrainei și Rusiei au reluat negocierile după o pauză tehnică de o zi. Kremlinul a apreciat, marţi, drept prematur orice „pronostic” cu privire la negocierile cu Kievul. În schimb, un consilier al preşedinţiei ucrainene a calificat drept posibil ca un acord de pace să fie încheiat până în luna mai, informează AFP, citată de Agerpres.

„Munca celor două delegaţii (rusă şi ucraineană) continuă prin videoconferinţă, aceasta este o activitate complexă şi faptul că ea continuă este deja un lucru pozitiv”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. „Nu vrem să facem pronosticuri deocamdată”, a adăugat Peskov, afirmând că preferă să aştepte „rezultate tangibile înainte de a informa populaţiile celor două ţări”.

Înainte de aceasta, Oleksii Arestovici, consilier al preşedinţiei ucrainene, a apreciat drept posibilă încheierea unui acord de pace între Moscova şi Kiev. „Cred că cel târziu în luna mai (…) ar trebui foarte probabil să ajungem la un acord de pace şi poate că mult mai repede”, a spus el pe un canal YouTube.

Potrivit Reuters, Oleksii Arestovici a mai declarat că războiul din Ucraina se află la o răscruce ce ar putea duce la un acord în negocierile cu Rusia sau la o nouă ofensivă rusă. „Ne aflăm la o răscruce. Fie vom conveni (asupra unui acord) în timpul actualelor negocieri, fie ruşii vor întreprinde o nouă tentativă (de ofensivă) şi apoi vor avea loc noi negocieri”, a spus Arestovici.

Cea de-a patra rundă de negocieri între Ucraina şi Rusia are loc marţi, după o „pauză tehnică” anunţată luni.

                                                                                                                  Adina Silav