Tedor Istan
absolvent de filosofie
Am fost la Universitate în ianuarie 2012. Am fost acolo şi la prezidenţialele de anul trecut. Am petrecut câteva ore prin preajma ei şi pe data de 03.11. Pe 4 am fost în jur de 35.000 şi atunci am atins apogeul.
Jos ceva! se strigă din antichitate. Legat de asta, trebuie să spun că mereu am văzut inşi care nu ştiau decât să existe printre ceilalţi; la fiecare protest/manifestaţie au zăcut pe lângă mine supravieţuitori ai raţiunii şi ai onoarei, care îşi vindeau sufletul pe 50-100 de lei, în funcţie de partidul care îi trimitea acolo. Şi marţi i-am văzut, dar puţin mai sfioşi… Şi miercuri, dar acum aproape că nu mai spuneau nimic. De joi cred că soldele s-au dublat, triplat chiar, fiindcă a venit chiar şi grupul Jos Băsescu!
Marţi am fost zeci de mii într-un marş cu totul nou pentru mine, un marş care ne-a maturizat pe fiecare în parte şi pe toţi în acelaşi timp. Marţi am văzut o mare de oameni care nu mai încetau să vină către Piaţa Victoriei. Abia marţi am reuşit să plâng după tot ce s-a întâmplat vineri, 30.10 în Colectiv.
Am fost de două ori în viaţa mea în Colectiv…
Când îmi aduc aminte că la Rotting Christ eram în jur de 1.000 de inşi, mă cutremur. Mă cutremur fiindcă eram în faţa scenei şi îmi plăcea atât de tare, încât mi-ar fi luat prea mult timp să-mi dau seama dacă în jurul meu se întâmplă lucruri groaznice sau doar mi se pare…
Dar, dincolo de bine sau de rău, marţi şi miercuri, în Piaţa Universităţii ne-am adunat foarte mulţi inşi. Am văzut acolo oameni frumoşi, acei oameni cu care m-am întâlnit la Arenele Romane, la Rockstadt sau chiar în Colectiv şi sigur ne vom mai vedea cu alte ocazii. Am văzut oameni valoroşi, părerea mea, care m-au influenţat şi pe care mulţi îi respectăm, printre care Virgil Ianţu, Mugur Grosu, Vlase de la ZOB şi mulţi alţii. Ceea ce mie îmi arată că existăm şi vrem ceea ce, până la urmă, ni se cuvine.
Unul dintre lucrurile care au dus acest protest la un alt nivel e faptul că oamenii plângeau… Oamenii mergeau, făceau poze şi plângeau. Plângeau sincer, nu împotriva lui Ponta sau Oprea, deşi asta se auzea pe fundal. Erau lacrimi de indignare, lacrimi cât se poate de proprii, survenite în urma unei angoase omniprezente: Puteam fi foarte uşor şi noi în Colectiv. Mai ales noi, cei care ascultăm muzică satanistă, aşa cum am auzit în ultimele zile. Nu intru în discuţia asta; e, poate, cel mai uşor mod de a ne irosi timpul.
Vreau să subliniez încă o dată faptul că am ajuns la un nou nivel. Am ajuns la nivelul în care o coloană de oameni de 2 km şi lată de vreo 10 metri s-a coagulat într-o oră, două cel mult. Am ajuns în punctul în care avem deja o cultură a protestului. Am atins nivelul în care nu mai vrem să schimbăm ceva cu altceva. Suntem acolo unde ne-am săturat de toţi foştii securişti sau de copiii lor!
Ne vedem la concerte, în baruri, suntem o comunitate destul de închegată, cu oameni frumoşi care merg zilnic la serviciu sau au afacerea lor. Cei mai mulţi dintre noi s-au chinuit pe brânci să termine o facultate şi să-şi cumpere cele necesare cu câteva sute de lei pe lună. Şi aici intră chiria, mâncarea şi ceva de îmbrăcat. Alţii sunt chiar acum în curs de a… Însă tocmai aceste lucruri ne-au întărit şi ne-au învăţat că lucurile se obţin greu. Ne-au învăţat RESPONSABILITATE!
Asta am văzut la protest! Foarte mulţi oameni RESPONSABILI! Nu toţi, desigur…
În şir indian, miercuri cred că ajungeam până la Ploieşti. S-a scandat, s-a plâns, dar cel mai mult s-a demonstrat indignarea faţă de ceea ce nu am reuşit să vedem până acum: Dimensiunea Morbidă a Şpăgii.
De vineri am început să simţim fiecare pe pielea lui că din şpagă se moare. Şi peste asta nu vrem şi nici nu putem să trecem, fiindcă e sens unic, nu te mai poţi întoarce!
Am obţinut un lucru atât de mare în doar o seară. E datoria noastră să mergem şi mai departe!
Noi, cei care ne punem încă întrebări şi avem multe îndoieli;
Noi, care citim din proprie iniţiativă şi dăm banii pe cărţi;
Noi, care ştim că libertatea nu există fără responsabilitate;
Noi, cei care încă plătim bilet la concerte cu jumătate de an înainte;
Noi, care avem aparatul gândirii pe cont propriu;
Şi da, noi, cei care ne plătim ratele la timp şi nu ne plângem!
Noi suntem cei care trebuie şi avem obligaţia morală să ducem lucrurile mai departe, pe un făgaş normal!
Protestele continuă şi sper din suflet ca lucrurile să nu degenereze. Sunt convins că revendicările se vor împăştia în sute de direcţii. Dar, de asemenea, sunt hotărât să merg acolo atât timp cât piaţa e activă şi verosimilă, până când se va coagula un plan de acţiune coerent, cu oameni frumoşi şi coerenţi. Pentru că, în definitiv, vrem Libertate, dar nu când vor alţii să ne-o dea!
Aşa că vă aştept să ne vedem cu bine la Universitate! Pentru noi, cei care încă mai suntem pe aici, dar mai ales pentru cei care au dispărut, în aşa fel încât să ne trezim!