1.6 C
București
luni, 18 noiembrie 2024 - 2:44
No menu items!

A murit pacienta pentru care plecaseră medicii prăbușiți cu avionul în Apuseni

spot_img

Floarea Mihai

Femeia care aștepta ficatul după care plecaseră medici prăbușiți cu avionul în Munții Apuseni a murit, miercuri noaptea, în casa sa din Pitești. Floarea Mihai, în vârstă de 62 de ani, s-a stins din viață după o lungă suferință.

Aceasta trecea printr-o adevarată dramă, mai ales că suferea de o boală incurabilă (ciroză şi cancer hepatic), iar medicii i-au spus că nu poate aştepta mai mult de trei luni intervenţia care îi poate prelungi viaţa.

Internată la Institutul Fundeni, femeia se afla la cea de-a doua încercare de transplant, după ce fusese chemată la spital, în luna noiembrie a anului trecut, iar organul nu a fost compatibil. „Din 2011 aştept transplantul de ficat. În 2013 boala s-a agravat. Am fost foarte emoţionată când am fost chemată la operaţie, apoi am auzit tragedia. Îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat. Doctorii aceia au suferit pentru că au plecat să-mi salveze mie viaţa. Am plecat acasă şi am revenit acum. În fiecare zi mă gândesc că cineva acolo sus mă iubeşte şi într-o zi voi putea să fac şi eu acest transplant”, a declarat Floarea Mihai la scurt timp după accidentul aviatic.

Floarea Mihai va fi înmormântată, joi, la Cimitirul Sf. Gheorghe din Pitești.

Andi Topală