2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 6:55
No menu items!

A murit Mihai Fotino. Imagini de arhivă cu regretatul actor VIDEO

spot_img

mihai-fotino

Mihai (Mişu) Fotino, actor al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a murit, luni, la vârsta de 83 de ani.

Mişu Fotino a încetat din viață în jurul orei 15.30, la Spitalul Elias din Bucureşti, unde era internat de aproape o săptămână, a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical al unităţii sanitare, medicul Dana Safta.

Născut pe 14 septembrie 1930, în Bucureşti, Mihai Fotino (cunoscut şi ca Mişu Fotino), şi-a construit o carieră bogată în teatru, dar şi în cinematografie şi în televiziune abordând mai ales genul comediei.

Copilăria şi adolescenţa le-a trăit la Braşov, unde tatăl lui, Mişu Fotino – fondator al Teatrului de Stat din Braşov -, era actor şi cu care a jucat împreună încă de când era foarte mic. A debutat la vârsta de şase ani, în anul 1936, în piesa de teatru „Coloniale”, iar, din 1952, Mihai Fotino a fost actor la Teatrul Dramatic din Braşov.

A fost remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu, care a decis să-l aducă la Bucureşti. Din 1956, a jucat la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

Totodată, Mihai Fotino a jucat în numeroase filme şi producţii de televiziune, printre acestea numărându-se „Directorul nostru” (1955), „Telegrame” (1959), „Porto-Franco” (1961), „Codin” (1963), „Politică şi delicatese” (1963), „Titanic vals” (1964), „Amprenta (1967), „Balul de sâmbătă seara” (1968), „Elixirul tinereţii (1975), „Tufă de Veneţia” (1977), „Chiriţa la Iaşi” (1987), „Sexy Harem Ada-Kaleh” (2001).

La cea de-a XIV-a ediţie a galei premiilor Uniunii Teatrale din România, (UNITER), din 2006, Mihai Fotino a fost premiat pentru întreaga sa activitate.

De asemenea, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. În februarie 2004, a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

Mișu Fotino a jucat în numeroase filme şi piese de teatru, printre care „Titanic Vals”, „Balul de sâmbătă seara”, „Chiriţa la Iaşi”, „Sexy Harem Ada-Kaleh”, „Elixirul tinereţii”.

Actorul a realizat şi numeroase momente comice pentru televiziune şi pentru programele de Revelion.

R.D.