6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:58
No menu items!

A murit cascadorul SZOBI CSEH

spot_img

Cascadorul suferea de cancer osos

Szobi Cseh

Cascadorul Szobi Cseh, în vârstă de 72 de ani, a decedat vineri dimineaţă, după o lungă suferință.

Szobi Cseh avea cancer osos și era internat la Spitalul Fundeni din Capitală.

Szabolcs (Szobi) Cseh s-a născut la data de 11 decembrie 1942, în oraşul Miercurea Ciuc (judeţul Harghita), într-o familie de secui. Încă din timpul facultăţii, el a lucrat ca zburător la trapez la Circul de Stat din Bucureşti, în trupa „Ganea”. Aflat în anul trei de facultate, el a colaborat în calitate de cascador la filmul „Dacii”, regizat de Sergiu Nicolaescu, apoi în anul următor în filmele „Împuşcături pe portativ” (regizat de Cezar Grigoriu), „Tom Sawyer şi Huckleberry Finn” (producţie franceză) şi „Serbări galante” (în regia lui René Claire).

În perioada 1999 – 2002, cascadorul a colaborat la realizarea secvenţelor de acţiune în peste zece filme artistice străine realizate în ţară, inclusiv „Amen”, în regia lui Costa-Gavras.

În mai 2010, cascadorul Szoby Cseh a fost decorat Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.

C.A.