Mircea Diaconu a murit, sâmbătă, la vârsta de 74 de ani. Actorul suferea de cancer de colon. Anunțul a fost făcut chiar de către soția sa.
Mircea Diaconu era cunoscut pentru rolurile sale memorabile în filme și teatru, dar și pentru implicarea sa activă în viața publică. În 2019 a candidat în alegeri pentru președinția României.
În 1980, Diaconu s-a însurat cu Diana Lupescu, actriță de profesie, și împreună au făcut doi copii. A jucat în numeroase filme, printre care Filantropica, Kino Caravan, Piciu și Operațiunea Autobuzul. Pe 21 decembrie 1989, când revoluția anticomunistă era în desfășurare, Diaconu a instigat la greve și proteste studențești împotriva regimului comunist.
După revoluție a devenit liber profesionist și a fost medaliat cu Ordinul Național de Merit de către președintele țărănist Emil Constantinescu. Mircea Diaconu a activat ca profesor universitar.
Din 2004 pânâ în 2011, a fost directorul Teatrului Nottara.
Și-a început cariera politică în 2008, ca membru PNL și a fost ales senator. În mai 2012, a fost ministrul Culturii în guvernul condus de Victor Ponta. În 2014, a candidat ca independent la alegerile europarlamentare. În 2019, a fost candidatul prezidențial comun al partidelor liberal-sociale ALDE și PRO România, cu sloganul „Un Om”.
R. Dan