-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:39
No menu items!

A început programul „Litoralul pentru toţi”. Cât costă un sejur all-inclusive la final de sezon

spot_img

Programul social “Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 41, începe duminică, iar tarifele pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon, conform datelor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

”Programul social “Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 41, începe în acest an pe data de 28 august şi durează până la finalul sezonului. În această perioadă, turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife ce pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon”, a precizat Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), care mizează pe 100 de hoteluri care vor pune la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 10.000 de locuri de cazare.

Tarifele prin programul “Litoralul pentru Toţi” sunt cu până la 75% mai mici faţă de cele din vârf de sezon, iar sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă.

Pentru o noapte de cazare fără mic dejun tarifele încep de la 35 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopţi de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masă all-inclusive, tarifele încep de la 215 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 2 nopţi de cazare.

Programul Litoralul pentru Toţi se află la ediţia cu numărul 41 şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Rezervările se pot face atât direct, la hotel, cât şi prin intermediul agenţiilor de turism.

                                                                                                                    Adina Silav