-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:36
No menu items!

A început la Opera Română spectacolul ARD

spot_img

Ceremonia de lansare a candidaţilor ARD a început. Pe scena Operei Române, în aplauzele audienţei,  a urcat Traian Ungureanu, purtătorul de cuvânt al campaniei ARD. El a fost urmat de Vasile Blaga care nu a pierdut ocazia pentru a-şi critica adversarii politici.

Vasile Blaga: Va trebui să-l oprim pe micul Titulescu, Victor Ponta, pupila lui Năstase

„Azi începe bătălia pentru România Dreaptă. E o bătălie pe care trebuie s-o câştigăm. Am câştigat de fiecare dată pentru că suntem o echipă unită. Va trebui să-l oprim pe micul Titulescu, Victor Ponta, pupila lui Năstase. Ponta aplică ce l-a învăţat Năstase, pixul lui Mischie. După Ponta va rămâne doar dâra de fum a maşinii lui de curse în care e copilotul adormit. Axul nostru de campanie se bazează pe un plan de acţiune, dorim o creştere sustenabilă a economiei, locuri de muncă. De aceea, dorim reducerea cotei unice la 12% şi creşterea salariului minim. Avem o singură şansă, e adevărat mare: să mergem din casă în casă, să le explicăm oamenilor programul de guvernare. Strângeţi zece mii de semnături pentru programul de guvernare, aşa vom câştiga”, a spus Blaga.

MRU: Există un singur drum care nu poate fi garantat decât de ARD: drumul drept

La vorbitor a urmat  apoi Mihai Răzvan Ungureanu . „Îmi reproşează mulţi că s-a înmulţit numărul cutelor pe fruntea mea. Am luat la pas o ţară inundată de promisiuni, am văzut tot chipuri încruntate. România e o ţară furată, băgată în buzunarul unor oameni care vor să câştige votul cu minciuna. Noi vom câştiga cu adevărul. Pe 9 decembrie, urmează să alegem între două moduri de a fi: vrem în Europa sau în afara ei. Există un singur drum care nu poate fi garantat decât de ARD: drumul drept”, a declarat MRU.  „Noi venim cu o noutate în sine, o alianţă care nu este neapărat o cumetrie, o frăţie, ci o alianţă a patrioţilor. Nu înecăm electoratul cu promisiuni, nu promitem luna de pe cer dacă aceasta nu ne va sta în putinţă. România aşteaptă de la noi ceva ce USL nu poate da: respect”, a continuat liderul ARD.

UPDATE 16.15: Mihail Neamţu a recitat poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane” a lui Radu Gyr

„Avem sentimentul că România merge ca o maşină cu farurile stinse”, a spus Neamţu. La finalul discursului, Mihail Neamţu a recitat poezia lui Radu Gyr „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”.

UPDATE 16.44: Adrian Papahagi: Boc ne-a demonstrat că se poate

„Îi mulţumesc lui Emil Boc, care ne-a demonstrat că după o guvernare grea poţi să te duci cu fruntea sus în faţa electoratului şi să câştigi. USL a promis schimbarea şi a făcut-o. Au schimbat regulile în timpul jocului, au demonstrat că proprietatea şi statul de drept sunt mofturi. USL promite înnoirea clasei politice, dar vin cu Dan Voiculescu, Crin Antonescu şi Gigi Becali. Noi avem 75% oameni noi şi nu vom promite lucruri incredibile”, a declarat Papahagi.

UPDATE 16.49: Anca Boagiu: Nu trebuie să lăsăm ţara pe mâna celor care se joacă cu maşinuţele

„Pentru ce am luptat în România?! Ca să lăsăm ţara pe mâna celor care se joacă cu maşinuţele? Suntem aici să arătăm că inima noastră bate pentru România. Noi suntem cei care au făcut ce-i mai bine pentru România, fără a ne gândi la interesul de partid„, a spus, la rândul său, Anca Boagiu.

UPDATE: 17.15: La luptă, au strigat, la finalul cermoniei, liderii ARD

După ce au trecut, rând pe rând, la vborbitor, la finalul ceremoniei, liderii ARD au strigat într-un glas: „La luptă!”. (A.M)